Romanian History and Culture

A Library of Knowledge from the Web. An Educational Website

Romanian State Treasure Send in1917 to Moscow

 

 Romanian Treasure

File:Tesaurul de la Petrosa.jpg 

The Romanian Treasure is a collection of valuable objects the Romanian government sent to Russia for safekeeping during World War I. It was never returned in totality.

Historical background

During World War I, since Bucharest was occupied by Germany, the Romanian administration moved to Iaşi, and with them, the most valuable objects which belonged to the Romanian state. Fearing an eventual German victory, the Romanian government decided to send the Treasure abroad.

Among the ideas considered was to send it for safekeeping to the vaults of the Bank of England or even to send it to the United States, but there was the problem of transportation, since Germany and its allies controlled most of Central Europe and sending it via Northern Europe was dangerous, as the Germans could have intercepted it.

The decision had to be taken by the Romanian Prime Minister Ion I. C. Brătianu. Although the banker Mauriciu Blank advised him to send it to London or to a neutral country, such as Denmark, Brătianu feared the German submarines of the North Sea and chose another ally of Romania in World War I, Russia, using the argument that "Russia would feel offended if we sent it to England".

During World War II, the valuables of the National Bank of Romania were not taken outside of Romania, but hidden inside a cave near Tismana, Gorj County and from there, they were safely recovered after the war.

 

Sending the Treasure

 

The Romanian government signed a deal with the Russian government which stated that Russia would safe keep the Romanian Treasure in the Kremlin until the end of the war.

At 3:00 AM during the night of December 14-15 1916, a train with 17 carriages, full of gold bars and gold coins (around 97 tonnes), departed the Iaşi train station eastward. In four other carriages, two hundred gendarmes guarded the train. The gold load of this train has as of 2005 a value of $1.25 billion.

Seven months later, in the summer of 1917, as the war situation was getting worse for Romania, another transport was sent to Moscow, containing the most precious objects of the Romanian state, including the archives of the Romanian Academy, many antique valuables, such as 3,500-year-old golden jewels found in Romania, ancient Dacian jewels, the jewels of the voivodes of Wallachia and Moldavia, as well as the jewels of the Romanian royalty, thousands of paintings, as well as precious cult objects owned by Romanian monasteries, such as 14th century icons and old Romanian manuscripts. It also contained various deposits of the Romanian people at the national banks. The value of this train is hard to estimate, especially because most of its contents are art objects, but most likely nowadays it could even surpass the value of the other train.

Soviet Russia and Soviet Union

After the Romanian Army entered Bessarabia, at the time nominally part of Russia, in the early 1918, the new Soviet government severed all diplomatic relations and confiscated the Romanian treasure. The Romanian government tried to recover the treasure in 1922, but with little success. In 1935, the USSR did return a small part of the archives, and in 1956 some of the paintings and ancient objects, most notably, the Pietroasele treasure. The most important and valuable part (about 40 of the 42 carriages), however, was never returned.

All the governments of Romania since World War I, regardless of their political colour, have tried unsuccessfully to negotiate a return of the gold and of the culturally valuable objects, but all Soviet and Russian governments have refused. The Soviet Union tried to use the treasure in the dispute over Bessarabia, however no agreement was reached.[1]

The Treasure since 1917

Very little is known about the Treasure after the October Revolution, but it appears that during World War II all the valuables held by the Soviet state (and presumably of the Romanian state) were taken out from Moscow and sent toward the regions which were 'not endangered'. However, it is clear that they were not kept sealed, as the agreement with the Romanian government said, as the chests of the archives which were returned in 1935 had obviously been rummaged through and many objects and documents were missing.

Recent negotiations

After the fall of the USSR, the Russian governments' position toward the Romanian Treasure remained the same and various negotiations failed. The Romanian-Russian treaty of 2003 did not mention the Treasure; presidents Ion Iliescu and Vladimir Putin decided to create a commission to analyze this problem, but no advances were made.

See also

References

Date: 01-06-2009

The Romanian Ministry of Foreign Affairs regrets that Russia failed to issue adequate information on the bilateral obligations connected to issues derived from the common history of the two nations

 

 Lista cu tezaurul românesc, uitată prin sertare

  • Alina Voaideş Adevarul

  • 2308 afişări
  • Joi 3 iun 2010

Dumitru Prunariu e mirat de atitudinea lui Adrian Năstase  în problema recuperării tezaurului

 

 

Dumitru Prunariu e mirat de atitudinea lui Adrian Năstase în problema recuperării tezaurului

Dumitru Prunariu, fost ambasador al României la Moscova, a relatat că, în cadrul întâlnirii avute în iunie 2004 cu premierul român de la acea vreme, Adrian Năstase, preşedintele Federaţiei RuseVladimir Putin şi-ar fi exprimat disponibilitatea de a rezolva problema tezaurului românesc.

Prunariu a făcut aceste precizări după ce a participat miercuri, la Cluj, la discuţiile libere din cadrul TIFF.

„Federaţia nu mai are interesul să fie menţinute aceste obligaţii istorice, am putea rezolva această problemă. Daţi-ne lista!", i-ar fi spus lui Adrian Năstase preşedintele Putin, după cum susţine Dumitru Prunariu. „Numai că lista nu a mai ajuns", a adăugat Prunariu, care afirmă că, în calitatea sa de ambasador la Moscova, a participat la discuţia dintre Putin şi fostul prim-ministru român. 

Un gest de deschidere

Adrian Năstase confirmă că a abordat problema tezaurului românesc în întrevederea cu Vladimir Putin, dar nu şi „episodul listei". „Nu am promis o listă, nici nu am trimis-o şi nici Putin nu mi-a cerut-o", a precizat pentru „Adevărul" fostul prim-ministru Adrian Năstase.

El a explicat că, în discuţia „foarte scurtă" pe care avut-o cu Vladimir Putin, a avansat propunerea ca Moscova să trimită în România, cu ocazia unei vizite a preşedintelui rus, o parte din obiectele tezaurului, ca un gest de deschidere.

„Dar dacă lista e problema, poate o putem trimite la Moscova prin domnul Prunariu", a replicat Năstase.

Dumitru Prunariu a mai susţinut că Adrian Năstase adusese la Moscova solicitarea privind rezolvarea problemei tezaurului, dar „nu era pregătit cu documentaţia necesară".

„Exista la unul dintre consilieri o listă a bunurilor din tezaur solicitate de România, dar era în franceză, nu avea antet....nu se putea folosi. Oricum, era nevoie de o adresă oficială din partea statului român către preşedintele Federaţiei Ruse", a explicat Prunariu.

Fostul diplomat afirmă că Moscova este de acord să returneze României „partea de aur" din tezaur, adică o cantitate de circa 94 de tone, dar în privinţa celorlalte valori declară că au dispărut în timp.

„Totuşi, ce există în beciul Kremlinului, există. A fost o comisie guvernamentală de istorici care au constatat împreună, s-au încheiat nişte procese-verbale", a mai menţionat Prunariu.

În opinia sa, problema tezaurului României ar putea fi rezolvată dacă ar exista o înţelegere la nivel înalt. Comisia bilaterală de istorici, creată pentru analizarea problemei tezaurului românesc în baza Tratatului româno-rus încheiat în 2003, nu a reuşit, până acum, să înregistreze vreun progres. 

 Tezaurul Romaniei contra Nabucco

Solutie de criza economica, dar si de campanie electorala:

In negocierea din 2003, rusii ne-au propus contra tezaurului un miliard de m³ de gaze naturale, direct de la Gazprom * In 2006 ne-au cerut sa renuntam la orice pretentii teritoriale asupra unor parti din Basarabia si Ucraina, dar si renuntarea la orice fel de lobby la UE pentru Moldova * Atunci, pentru relaxarea politica referitor la intrarea Romaniei in UE, am pierdut Aluminiu Slatina pentru consortiul Ruski Aluminium * Sursele noastre spun ca de data asta Basescu va propune Tezaurul, contra renuntarii definitive a Romaniei la Proiectul Nabucco

 

Agentia de Investigatii Media a intrat in posesia unei informatii conform careia in preajma declansarii campaniei electorale, Traian Basescu si guvernul format de Lucian Croitoru (daca asteptarile presedintelui Romaniei se vor adeveri si va fi validat, pana la urma de Parlament), vor relua discutia privind retrocedarea Tezaurului Romaniei de la Moscova, macar cele 93,4 de tone de aur. Croitoru, ca specialist BNR, va trece retroceddarea printre prioritati, mai ales datorita crizei economice. Daca ar fi retrocedat, ar imbogatii cantitatea de aur  a Romaniei aflata acum in depozitele Bancii Angliei.
Problema e ca rusii nu accepta sa retrocedeze aurul pe cale directa, prin canale diplomatice, ci numai prin variante economice. La negocierea din 2003, rusii ne-au oferit un miliard de metri cubi de gaze naturale, direct de la Gazprom, contra celor 93,4 tone de aur. Ion Iliescu si Guvernul Nastase au refuzat atunci targul, considerand ca aurul e mult mai important.
Basescu ar dori sa reia negocierile, cautand o alta solutie economica de schimb, pentru ca o a doua varianta, propusa la negocierile din 2005 - 2006, atunci, cand economic s-a gasit solutia vanzarii SC Aluminiu Slatina, catre Ruski Aluminum, contra relaxarii politice referitoare al intrarea Romaniei in UE, ar fi retrocedarea tezaurului contra oricarei pretentii teritoriale asupra Basarabiei si Ucrainei, dar si asupra lobby-ului facut la UE pentru Moldova. Basescu n-a acceptat decat partea referitoare la Aluminiu Slatina.
Sursele noastre spun ca de data asta se va pune problema retrocedarii tezaurului contra renuntarii Romaniei de a intra in Nabucco. Solutie care va fi propusa de Traian Basescu

Comoara contra a un miliard de m³ de gaze naturale de la Gazprom

Intermedierea a fost facuta, la acea vreme, de Omar Hayssam si Zaher Iskandarani

Problema tezaurului din 1917 a început să se reinflameze la Bucureşti în toamna anului  2008, când deputatul Marius Iriza l-a chemat în judecată pe Traian Băsescu pentru că nu a răspuns în timpul legal unei interpelări privind stadiul negocierilor dintre România şi Rusia privind tezaurul. Totodată, Iriza a solicitat Camerei Deputaţilor constituirea unei comisii care să urmărească aceste negocieri. “Printre altele, cer lămurirea implicaţiilor şi dedesubturilor operaţiunii Banca Fortuna S.A., cunoscut fiind faptul că, în anul 1995, respectiva bancă era abilitată de autorităţile ruseşti pentru tranzacţionarea retrocedării tezaurului. Doi: dacă documentele provenite de la Parlamentul Federaţiei Ruse privind intenţia de retrocedare a tezaurului României, predate în anul 1995 Băncii Naţionale, au fost folosite drept gaj colateral de către Bancorex pentru a putea atrage credite externe de până la valoarea de 1 miliard de dolari, prin intermediul cetăţenilor sirieni Zaher Iskandarani şi Omar Hayssam”, ne-a spus deputatul Marius Iriza. Cu alte cuvinte, omul se întreabă dacă nu cumva pe baza documentului prin care ruşii îşi exprimă intenţia să ne retrocedeze tezaurul s-a făcut un împrumut, iar banii au fost păpaţi.

Procesul este în derulare

Să reluăm însă afacerea mai pe larg... În anul 1994, fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a decis să-l trimită pe ambasadorul Traian Chebeleu la Moscova, cu intenţia de a redeschide această istorică temă a tezaurului din 1917. În toamna anului 1994, o delegaţie a Rusiei s-a prezentat la Bucureşti, la Preşedinţia României. Ruşii i-au comunicat lui Ion Iliescu că problema tezaurului nu poate fi soluţionată pe canale diplomatice, dar că ea ar putea fi mult mai uşor lichidată dacă s-ar accepta propunerea Kremlinului de a se începe o colaborare economică, comercială şi financiară între agenţi economici ruşi şi români, care să conducă - în primul rând - la retrocedarea celor 93,4 tone de aur către Banca Naţională a României (BNR).
Ruşii au alcătuit un pachet de 32 de proiecte economice private, din care 31 ar fi urmat să le atribuie agenţilor economici români, iar cel de-al 32-lea, intitulat “Componenta de metale preţioase”, adică tezaurul, ar fi revenit Băncii Naţionale a României. Pentru derularea proiectelor a fost înfiinţată „Banca Comercială Fortuna”. Aceasta avea trei roluri: pe de o parte, să deruleze, într-un cadru privat, tranzacţia de retrocedare a celor 93,4 tone de aur către BNR; pe de altă parte, să aspire averile bancherilor din Hong Kong, în măsura în care pe atunci se punea problema alipirii Hong Kong-ului la China şi foarte mulţi patroni din acea colonie a Angliei au primit invitaţia să investească în economia rusă, printr-o bancă agreată de Kremlin, dar care să fie situată totodată într-o altă ţară, respectiv în România; în acelaşi timp, Rusia voia să atragă prin “Fortuna” participarea ţării noastre la mai multe proiecte economice bilaterale. Partea română este de acord, iar “Banca Fortuna” ia fiinţă în 1995.
Parlamentul Federaţiei Ruse trimite şi un document privind intenţia de retrocedare a tezaurului României. Acesta a fost predat BNR. Conform informaţiilor deputatului Marius Iriza, acest act a fost folosit drept gaj colateral de către Bancorex pentru a putea atrage credite externe de până la valoarea de un miliard de dolari prin intermediul cetăţenilor sirieni Zaher Iskandarani şi Omar Hayssam. Adică prin Bancorex au fost luaţi bani împrumut în contul tezaurului, banii au fost cheltuiţi, nu se ştie cum, iar Bancorex a dispărut.
În 1996, în mod straniu, BNR retrage licenţa Băncii Fortuna. Apoi problema tezaurului a îngheţat până în 2003. În schimbul celor 93,4 tone de aur pe care vor să le retrocedeze exclusiv prin canale private, adică nu de la stat la stat, ruşii impuneau şi multe contracte economice, printre care livrarea unui miliard de metri cubi de gaze naturale, direct de la Gazprom. Statul român a refuzat însă oferta şi cere retrocedarea oficială directă, lucru pe care ruşii l-au eliminat din calcul din start. Practic, s-ar părea că nu mai putem recupera tezaurul pentru că refuzăm oferta economică a Rusiei. “Ce şanse avem să recuperăm cele 93,4 tone de aur? Este tezaurul nostru şi se recunoaşte acest lucru - asta este foarte important. Rusia este cooperantă, deşi informaţiile sunt destul de greu de aflat de la ei. Cât despre locaţia tezaurului, adică unde este păstrat, nimeni nu ştie nimic în acest moment”, a spus Adrian Vasilescu, consilier şi purtător d ecuvânt al guvernatorului Băncii Naţionale a României.

  Inflaţia este un dezechilibru major al economiei unei ţări, sau unei entităţi economice, reprezentat de o creştere generalizată a preţurilor şi de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naţionale. Acest lucru nu s-a întâmplat pentru prima oară în societatea modernă, cum ar fi de aşteptat, ci în imperiul roman, cu aproape 2.000 de ani în urmă. Împăratul Traian a jefuit din Dacia mai mult aur decât se aştepta şi a provocat prima inflaţie mondială, adică a scăzut puterea de cumpărare a metalului preţios în interiorul imperiului. Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului trebuie să ne întoarcem în timp...

Sa rasfoim istoria

Cele mai vechi bijuterii de aur descoperite până acum provin din Balcani, în arealul fostelor neamuri pretracice. În apropierea oraşilui Varna, din Bulgaria, a fost descoperit un tezaur vechi de 6.500 de ani. La Moigrad, judeţul Sălaj, România, a fost descoperit un idol de aur vechi de 5.500 de ani. Populaţiile balcanice, în general, şi cele de pe teritoriul ţării nostre, în special, au fost mai mereu menţionate în antichitate ca iubitoare de aur. Neamul dacic al agatârşilor, sau dacii ardeleni, a fost localizat de Herodot la izvoarele râului Maris (Mureş). Herodot îi aminteşte pe agatârşi în conflict cu sciţii, fapt ce se opune clar ipotezei moderne care îi consideră o ramură a sciţilor. Legenda transmisă de Herodot, spune că Skytes şi Agathirsos erau fii legendari ai lui Heracles. Faţă de ceilalţi traci, agatârşi aveau unele trăsături aparte, cum ar fi gingăsia, bogăţia în aur şi proprietatea comună asupra femeilor. Aristotel menţionează că la agatârşi legile se cântau, pentru a fi invăţate pe dinafară. Tracii, aliaţi ai troienilor, erau toţi îmbrăcaţi în aur, aveau chiar şi arme din aur, precum zeii, după cum îi pomeneşte Homer în Iliada. De aceea au şi luat bătaie de la greci, care aveau arme din bronz, mult mai dure, mai rezistente decât cele din aur. Aşa a căzut Troia. Bogăţia în aur le-a mai jucat o festă tracilor, de data aceasta ramurei nordice, adică dacii. În plină "foame de bani", împăratul Traian atacă Dacia şi o cucereşte în 6 ani pentru a o jefui de aur. Înfrângerea regelui Decebal şi cucerirea Daciei de către împăratul Traian, în anul 106, a însemnat aducerea la Roma a unei prăzi de război inimaginabile chiar şi pentru zilele noastre. Conform istoricului Dio Cassius, dar şi medicului personal al împăratului, Criton, legiunile romane au adus din Dacia 165,5 tone de aur şi o cantitatea dublă de argint, 331 de tone. Doar aurul găsit prin trădarea generalului dac Bicilis, ar valora, în ziua de azi, peste 4,6 miliarde de euro. Bogăţia imensă căzută în mâinile sale, i-au permis lui Traian să amâne cu câţiva ani declanşarea crizei economice în Imperiul condus de el. Mai mult decât atât, împăratul a luat şi alte măsuri nemaiîntâlnite până atunci: a organizat, timp de 123 de zile jocuri şi lupte în care au fost angrenaţi 10.000 de gladiatori, a suprimat toate datoriile, a scutit toţi contribuabilii de impozitul pe un an întreg, a dăruit fiecărui cap de familie romană câte 650 de dinari (o sumă ce echivala cu preţul câtorva sclavi buni). În plus, a mutat un deal întreg, pe locul acestuia fiind ridicată faimoasa Columnă a lui Traian, a construit numeroase edificii şi monumente şi a secat mlaştinile din jurul capitalei imperiale. Afluxul de metal nobil a dus practic la prima prăbuşpire a preţului aurului din istoria omenirii, cursul preţului aurului scăzând vertiginos, cu aproape o zecime pe tot cuprinsul Imperiului Roman. Astfel, Traian s-a văzut nevoit să facă, în 107, o reformă monetară, prin devalorizarea monedelor de aur şi de argint, iar prefectul Egiptului, parte a imperiului în acea vreme, a modificat oficial paritatea dintre cele două metale. ”Creştera producţiei de aur a Imperiului roman – estimată la circa 10 tone de aur pe an – prin exploatarea minelor din Dacia, a generat şi ceea ce în termeni actuali ar putea fi numit prima inflaţie din istoria omenirii. Tot de Dacia Romană este legată şi prima menţiune din istorie, în anul 162 d.Hr., despre un împrumut cu dobândă în monede de aur. Este vorba de o plăcuţă ceramică descoperită la Roşia Montană, în care sunt stipulaţi termenii împrumutului unei sume de 60 de dinari cu o dobândă de 1% pe lună, tranzacţia fiind încheiată în prezenţa a doi martori şi girată de o a treia persoană”, ne-a spus profesorul universitar Gheorghe Popescu, expert în mineritul aurului.
Şi acum să facem un salt în timp, de 1.400 de ani. Descoperirea Americii la 1492 a reprezentat un moment important nu numai în istoria omenirii, ci şi în cea a exploatării aurului, în zăcămintele din Mexic Columbia şi Brazilia. Exploatări uriaşe existau deja în Africa de Vest. Cu toate acestea, la anul 1.600 din minele de aur ale Munţilor Apuseni şi din zona Baia Mare se extrăgea aproxiamtiv 20% din producţia mondială de aur – sunt date statistice ale specialiştilor în domeniu. Istoria aurului din românia nu se opreşte însă aici...

Tezaurul de la 1917

În august 1916 Carol I moare, iar România ia decizia intrării în război alături de Antanta Dar eram slab înarmaţi, bazându-ne, ca şi astăzi, mai mult pe tratatele cu marile puteri decât pe propriile tunuri. Deşi campania a debutat favorabil, prin pătrunderea trupelor române în Transilvania, în scurt timp, trupele germane, austro-ungare şi bulgare au preluat iniţiativa ocupând, în toamna aceluiaşi an, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia, conducerea României fiind nevoită să mute capitala ţării de la Bucureşti la Iaşi. În luna noiembrie, s-a decis şi mutarea sediului Băncii Naţionale a României, inclusiv tezaurul, la Iaşi. Din cauză că trupele austro-ungare înaintau, la 12 decembrie 1916, Consiliul de Miniştri aproba transferul tezaurului în Rusia, spre păstrare, până la terminarea conflagraţiei mondiale. Tezaurul care urma să ia drumul Moscovei era compus din: acte, documente, manuscrise , monede vechi, tablouri, cărţi rare, odoarele mănăstireşti din Moldova şi Muntenia (printre care şi osemintele domnitorului Dimitrie Cantemir), arhive, depozite, colecţii ale multor instituţii publice şi particulare, acţiuni, obligaţiuni, titluri de credit, dar şi aur, în cea mai mare parte proprietate a Băncii Naţionale a României. Bunurile au fost încărcate într-un tren cu 24 de vagoane care a dus tezaurul în beciurile Kremlinului, unde se afla şi tezaurul Rusiei. Valoarea declarată a bunurilor româneşti din acel tren era de 1.594.836.721,09 lei (la valoarea leului de atunci - n.r.) din care aur efectiv în valoare de 574.523,57 lei, arhivă evaluată la 500.000 de lei, iar restul, adică 1.593.762.197,52 lei, erau obligaţiuni, titluri de credit, tablouri, cărţi rare etc. În 1917, izbucneşte revoluţia bolşevică la Petrograd, comuniştii preiau controlul fostului stat ţarist, iar Rusia iese din război şi confiscă tezaurul României. Imediat, Lenin începe să toace depozitele româneşti de la Kremlin. Conform documentelor aflate la Arhivele Naţionale din Bucureşti, în adresa nr. 116 din 16 ianuarie 1918, Lenin trimite următorul ordin: “Stimate tovarăşe, Consiliul Comisarilor Poporului a hotărât alocarea sumei de 5.000.000 de ruble Colegiului suprem Ruso-Român pentru problemele României şi Basarabiei, cu amortizarea acestor sume din fondul românesc arestat la Moscova”. Cu alte cuvinte, îşi formau reţele de spionaj împotriva noastră cu propriii noştri bani. Între timp se termină războiul şi Regatul României se întregeşte cu Transilvania, Basarabia şi Bucovina. În 1921, guvernul de la Washington îl anunţă pe cel de la Bucureşti că pe piaţa aurului din Statele Unite au apărut piese cu marca tezaurului românesc depozitat la Kremlin. Adică sovieticii îşi făceau liniştiţi cumpărăturile din SUA, că bani aveau de la români. Începe scandalul internaţional, iar ruşii ne propun să le cedăm tezaurul contra recunoaşterii alipirii Basarabiei la România. Bucureştiul refuză propunerea şi cere insistent tezaurul.

Tezaurul mareşalului Antonescu

În 1935, Uniunea Sovietică ne restituie, din tot ce aveam la ei, doar arhivele şi osemintele lui Dimitrie Cantemir. În 1939, începe al Doilea Război Mondial, iar România se aliază cu Germania. Mareşalul Ion Antonescu încheie un pact cu Hitler, iar ţara noastră începe să vândă statului nazist diferite produse, în special grâu şi petrol, contra aur. În urma acestui comerţ, rezerva de metal preţios a Băncii Naţionale a României ajunge în 1944 la 244,9 tone, cea mai mare din toată istoria ţării noastre. În 1944, de frica invaziei sovietice, această rezervă uriaşă e ascunsă într-o grotă de la mănăstirea Tismana. Ea reapare în documente în februarie 1947, când este readusă la Bucureşti sub supravegherea armatei sovietice. După care se aşterne tăcerea până în 1953, când se consemnează că rezerva de aur a României este de 53,1 tone. Faţă de 1947 avem un minus de 191,8 tone. “Acest aur a fost luat de ruşi ca plată a datoriei de război”, ne-a spus Adrian Vasilescu, consilier şi purtător de cuvânt al guvernatorului Băncii Naţionale. Informaţia e infirmată însă de documente. Potrivit acordului sovieto-român pentru pagubele de război, semnat la Moscova în 16 ianuarie 1945, România a fost obligată să plătească URSS-ului, între 12 septembrie 1944 şi 12 septembrie 1950, 300 milioane dolari, adică 50 milioane dolari anual timp de 6 ani, în produse petroliere, cherestea, vite, grâne, vase maritime şi fluviale, material mecanic şi feroviar etc. Deci, cele aproape 200 de tone de aur de la Tismana nu au fost luate de ruşi ca despăgubire de război. Dar în ce mod? Surse din Ministerul de Externe al României susţin că acel tezaur a fost luat în custodie de Moscova, adică în păstrare (cu de-a sila, desigur), iar România poate şi trebuie să pună problema recuperării acestui al doilea tezaur, de două ori mai consistent decât primul. În 1995, statul român reia cererea de retrocedare a tezaurului “arestat” în 1917. Ulterior, se formează o comisie româno-rusă de istorici care să studiaze chestiunea, adică valoarea datoriei Rusiei faţă de România. Oficial trebuie să recuperăm 93,4 tone de aur, în valoare actuală de 2.668.000.000 de dolari din tezaurul trimis la Moscova în 1917. Despre celelalte bunuri ale acelui tezaur - acţiuni, obligaţiuni, titluri de credit etc., cele mai valoroase de altfel - nu se mai vorbeşte nimic şi nici despre cele aproape 200 de tone de aur luate de ruşi în 1947.
Revenim în 1956, când URSS ne restituie “Cloşca cu puii de aur”, un număr de piese din tezaurele bisericilor şi 1.350 de picture şi gravure. Cantitatea de aur restituită în acel moment cântărea 33 de kilograme.
În 1965, Ceuşescu merge la Brejnev, preşedintele de atunci al URSS, şi cere restul tezaurului din 1917. Brejnev se enervează şi spune că acel tezaur a fost plimbat prin toată Rusia şi s-a mai pierdut din el pe drum. Cităm: “O parte din aur a fost jefuit de armatele ţariste, care probabil l-au dat ţărilor străine”. Liderul sovietic a cerut insistent renunţarea la acest litigiu, spunând că, dacă dezgroapă el morţii, poate scoate România cu mari datorii faţă de URSS. Dar Ceauşescu nu s-a lăsat, litigiul a rămas deschis.


De la al Doilea Război Mondial şi până astăzi, cantitatea de aur deţinută de Banca Naţională a României a avut următoarea fluctuaţie:

1944: 244,9 tone
1953: 53,1 tone,
1969: 111 tone
1972: 64,4 tone
1983: 118,7 tone
1987: 42,2 tone
1997: 93,4 tone
2008: 107 tone.

Lista tezaurelor descoperite în România

 

Tezaur funerar roman (Mormântul de la Neptun, judeţul Constanţa)

Descoperit în anul 1972, la 2 kilometri de Mangalia (anticul Callatis). Într-un sarcofag sigilat se afla scheletul unei nobile cu un bogat inventar, printre care obiecte din sticlă, lemn şi os, încălţăminte, oglinzi din bronz, resturile unui instrument muzical din lemn şi diadema de aur. Muzeul de Istorie Constanţa.

 

Tezaur funerar roman din Constanţa (anticul Tomis)

Descoperit în 1986 în necropola tomitană. Conţine peste 60 de obiecte de podoabă de aur. Muzeul de Istorie Constanţa.

 

Cercei elenistici de aur -  secolul al II-lea î. Hr.

Descoperiţi la Mangalia, judeţul Constanţa. Se află la Muzeul de Istorie Constanţa.

 

Tezaurul de la Galeşu,Poarta Albă, judeţul Constanţa. Descoperit în 1951, este compus din două manşoane din aur tronconice, probabil diademe. Datare – prima vârstă a fierului, anul 500 î.Hr. Muzeul Naţional de Istorie Bucureşti.

 

Crucea de aur – Histria, judeţul Constanţa

Artă romano-bizantină, secolul al VI-lea d.Hr. Muzeul Naţional de Istorie Bucureşti

 

Cruce, comuna Jijia, judeţul Tulcea. Descoperită în 1950 în fosta cetate romano-bizantină Dinogetia, în straturile aparţinând secolului al X-lea d.Hr. Muzeul Naţional de Istorie Bucureşti

 

Inel din aur, descoperit în 1954 în cetatea Dinogetia împreună cu alte trei inele de aur. Artă bizantină din secolul al XI-lea d.Hr. Muzeul Naţional de Istorie Bucureşti

 

Tezaurul de la Pietroasa, Buzău, cunoscut şi sub numele ”Cloşca cu puii de aur”. A fost descoperit în 1837. Iniţial, depozitul a avut 22 de obiecte, dintre care autorităţile au recuperat doar 12, în greutate de circa 19 kilograme. Tezaurul este format din vase şi podoabe de lux lucrate în epoci diferite, dar apropiate. Au aparţinut, probabil, unei căpetenii ”barbare” de origine germanică din secolul al V-lea, respectiv Athanaric, regele vizigoţilor. Faimoasa comoară a avut parte, de la descoperire, de numeroase ”aventuri”, fiind descompletată, distrusă, recuperată, furată şi parţial distrusă în 1875, salvată de la incendiu în 1876, restaurată la Berlin, plecată la Moscova între 1917 – 1956. Muzeul Naţional de Istorie Bucureşti

 

Diadema princiară getică de la Buneşti, judeţul Vaslui.

Descoperită în cetatea geto-dacă de aici în 1984. bijuteria, fără echivalent în România, este, probabil, un obiect de import. Secolele IV-II î.Hr. Muzeul Naţional de Istorie Bucureşti

 

Diadema hunică de la Gherăseni, judeţul Buzău. O altă diademă asemănătoare a fost descoperită şi la buhăieni, judeţul Iaşi. Ambele sunt date în primul sfert al veacului al V-lea d.Hr. Muzeul Judeţan Buzău.

 

Tezaurul de la Brad, judeţul Bacău

La Brad s-a descoperit în 1982 un important tezaur de obiecte din os, cupru, dar şi două mici discuri din aur. Discurile sunt cele mai vechi obiecte din aur, au fost făurite cu 7 mii de ani în urmă şi aparţin Culturii Cucuteni A. Muzeul din Roman.

 

Tezaurul de la Băiceni, comuna Cucuteni, judeţul Iaşi.

A fost descoperit întâmplător în 1959. Artă traco-getică din secolul al IV-lea î.Hr. Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti.

 

Tezaurul de la Stânceşti, judeţul Botoşani.

Descoperit într-o aşezare getică în timpul unor excavaţii în 1960, este datat în secolul al V-lea î.Hr. Muzeul Naţional de Istorie Bucureşti

 

Tezaurul de la Rădeni, judeţul Neamţ.

În 1966 s-au descoperit 3 ceşti cu toarte, din aur, unice pe teritoriul româniei. Secolul V î.Hr. Muzeul din Neamţ.

 

Tezaurul de la Ţufalău, comuna Boroşneul Mare, judeţul Covasna.

Descoperit în 1840, tezaurul era depus într-un vas de ceramică şi avea greutatea de 3 kilograme. Alcătuit din aproxiamtiv 300 de obiecte şi podoabe, a fost ulterior risipit sau pierdut, doar o mică parte fiind salvată. În mod deosebit se remarcă toporul din aur. Secolul al VIII-lea î.Hr. Se află la Muzeul de Istorie din Viena.

 

Brăţara de la Pipea, comuna Nadeş, judeţul Mureş.

A fost făurităm în secolul al V-lea î.Hr.

Se află la Muzeul Naţional din Budapesta.

 

 

Brăţara de aur de la Vlad, judeţul Braşov.

Se află la Muzeul de Istorie din Viena. Încă două brăţări asemănătoare, găsite tot în Transilvania, se alfă la Muzeul Naţional din Budapesta.

 

Coiful getic de aur de la Poiana-Coţofeneşti, judeţul Prahova.

Descoperit întâmplător în 1928, este un coif de ceremonie de tip getic bogat decorat prin ciocănire. Secolul al IV-lea î.Hr. Se află la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.

 

Cercel de aur, Buzău.

Este artă romano-bizantină din secolele IV—V. Se află în colecţiile muzeului Naţional de Istorie Bucureşti.

 

Tezaurul fuenerar de la Hârşova, judeţul Tulcea.

Descoperit în necropola romană de la Hârşova (anticul Carsium) în 1987. Cuprinde fibule şi aplice de aur ce aparţin unui ofiţer roman de rang înalt şi familiei sale – secolul al Iv-lea d.Hr. Se află în Muzeul de Istorie Constanţa.

 

Pandativ – Gumelniţa, judeţul Călăraşi.

Mileniul III î.Hr. Se află la Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti.

 

Tezaurul de al Turnu Măgurele, judeţul Teleorman.

Este un ansamblu de piese descoperite în 1880. Secolul al V-lea. Se află la Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti.

 

Tezaurul de la Perşinari, judeţul Dâmboviţa.

Descoperit în 1954, cuprinde 11 pumnale şi un fragment de spadă de tip micenian. Epoca de mijloc a bronzului – secolul al XVI-lea î.Hr. Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti.

 

Diadema de nuntă de la Goranu, judeţul Vâlcea,a fost descoperită în 1980. Este o piesă de import din vestul europei – secolul al XII-lea. Se află în colecţiile muzeului Naţional de Istorie Bucureşti.

 

Podoabele de la Curtea de Argeş.

În 1926 a fost descoperit, în interiorul bisericii Sf. Nicolae Domensc, un mormânt voievodat intact, nejefuit dealungul timpului. Atribuit lui Vladislav Vlaicu (voievod între 1364-1366), mormântul păstra părţi din veşmântul cu care fusese îngropat. Cel mai frumos obiect este paftaua de aur a centurii. Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti.

 

Tezaurul de la Şmig, comuna Aţel, judeţul Sibiu.

Aparţine epocii bronzului (secolul al XV-lea î.Hr.). Unele piese sunt păstrate la muzeul din Cluj-Napoca, altele la Muzeul Naţional din bucureşti şi o parte la Muzeul de istorie din Budapesta.

 

Brăţară de aur descoperită într-un loc necunoscut din Transilvania. Epoca de muijloc a bronzului, aproxiamtiv secolul al XVI-lea. Se păstrează la Muzeul de Istorie din

Cluj-Napoca.

 

Tezaurul de la Moigrad, judeţul Sălaj.
Descoperit înainte de 1912, se compune din aptru piese, din care una este cel mai mare obiect neolitic din aur descoperit la noi în ţară. Această piesă este realizată prin ciocănire şi decupare din aur nativ. Priam jumătate a mileniului al IV-lea î.Hr. Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti.

 

Tezaurul de la Sărăsău, judeţul Satu Mare.

Tezaur bogat din secolele  X – VII î.Hr. este împrăştiat pe la mai multe muzee. Aici o piesă de la Muzeul de Istorie din Budapesta.

 

Diademele de la Sărmăşag, judeţul Sălaj.

Descoperite în 19000, sunt 4 diademe şi alte 3 mici artefacte. Epoca de mijloc a bronzului – secolul al XVI-lea î.Hr. Muzeul de Istorie Cluj-Napoca.

 

Tezaurul din primul mormânt princiar de al Apahida, judeţul Cluj, zis al lui ”Omharus”.

Descoperit în 1989. S-au găsit podoabe de veşmânt şi harnaşament ce aua aparţinut probabil unui important persoanj de neam germanic-gepid. A doua jumătate a secolului al V-lea d.Hr. Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti.

 

Tezaurul de la Velţ, judeţul Sibiu.

Descoperit în 1905, într-un mormânt. Obiectele au aparţinut, probabil, unei căpetenii germanice. Secolul al V-lea d.Hr. Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti.

 

Brăţările dacice de aur.

Descoperite în zona Sarmisegetuza Regia (Grădiştea Muncelului, judeţul Hunedoara) prin braconaj arheologic, în anii 200 – 20001, în douş locuri diferite şi comercializate ilegal. Statul româna arecuperat până în ianuarie 2008, 9 dinn cele 15 brăţări descoperite. Aparţin epocii dacice clasice, secolele I î.Hr. – I d.Hr. Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti.

 

Tezaurul de la Săcuieni, judeţul Bihor.

Descoperit în 1927, cuprindea atunci 8 falere de aur, dintre care au ajuns la noi doar 3 şi jumătate. Secolul al X-lea î.Hr. Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti.

 

Tezaurul de la Grăniceni, judeţul Arad.

Descoperit înainte de 1909, este compus din 3 falere mari din aur din secolul al VIII-lea î.Hr.

 

Plăcuţele votive de la Geogiu-Băi, judeţul Hunedoara.

Descoperite în 1986 în complexul termal antic, cele 8 plăcuţe sunt dedicate unor zeităţi protectoare şi tămăduitoare ale apelor. Secolele II-III d.Hr. Muzeul din Deva

 

Tezaurul de la Pecica-Rovine, judeţul Arad.

Descoperit în 1938 este compus din 48 de conuri din tablă de aur, găurite pentru a fi înşirate pe un şnur, şi o mică faleră – secolul al VII-lea î.Hr. Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti.

 

Tezaurele de kosoni – Grădiştea Muncelului, judeţul hunedoara.

Între anii1992-2001 braconierii arheologici au jefuit mai multe tezaure de monedă de aur de tip koson, cunoscute doar ăpe teritoriul Transilvaniei, din zona munţilor Orăştiei. Imită denarii romani republicani emişi de Brutus, dar cu adaosul ”Koson”. Probabil că aceste monede au fost bătute de un suveran dac, dar în condiţii încă neelucidate. Secolul I î.Hr.

Se găsesc în diverse muzee, colecţii particulare şi bănci.

 

Tezaurul de la Ostrovul Mare, judeţul Mehedinţi.

Descoperit în 1921, este format din 33 de falere, 10 inele şi 3 brăţări. Epoca de mijloc a bronzului – secolul al XVI-lea. Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti.

 

Tezaurul de la Hinova, judeţul Mehedinţi.

A fost descoperit în 1976, are o greutate de 5 kilograme şi e compus dintr-un număr mare de obiecte de podoabă. Secolul al VIII-lea î.Hr. Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti.

 

Tezaurul al II-lea de la Apahida, judeţul Cluj.

Descoperit în două etape, între 1968-1969, într-un mormânt al unei prinţese gepide. Conţine Podoabe de veşmânt, aplice de harnaşament, veselă de sticlă decorată cu foi de aur. Secolul V d.Hr. Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti.

 

Tezaurul de la Someşeni, judeţul Cluj.

Descoperit în 1956-1957, este tezaurul funerar al unei prinţese gepide creştine. Bijuteriile erau produse în Imperiul Roman, special, probabil, pentru a le oferi conducătorilor germanici. A doua jumătate a secolului al V-lea d.Hr. Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti.

 

Inel de aur – Turda, judeţul Cluj.

A fost descoperit în 1996 în mormântul unei prinţese gepide, în interiorul castrului roman Potaissa. Secolul V d.Hr. Muzeului de Istorie Turda.

 

Lingou roman de aur – Feldioara, judeţul Braşov.

A fost descoperit în 1880, are o greutate de 393,2 grame şi este datat între anii 379-380 d.Hr., după unas din ştampile, ce reprezintă 3 împăraţi romani. Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti.

 

Tezaurul de la Biia, judeţul Alba.

Descoperită în 1845, este o cană ritualică şi o brăţară din secolul al VII-lea î.Hr. O piesă se aflăla Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti, iar alta la Viena.

 

Tezaurul de la Fitireaz, judeţul Arad.

A fost descoperit în secolul al XIX-lea şi este format din 16 brăţări de aur cu capetele terminate în spirale. Secolul al VII-lea î.Hr.

 

Tezaurul d ela Sânnicolau Mare, judeţul Timiş.

Descoperit în 1799, este cel mai bogat tezaur descoperit pe teritoriul României. Format din 23 de vase, cântăreşte aproape 10 kilograme. Studiile recente arată că vasele ar fi fost eralizate de atelierul unui meşter persan de tradiţie sassanidă, comandate fiind de nişte conducători protobulgari care stăpâneau asupra Banatului în veacul al X-lead.Hr. Obiecte se află la Muzeul din Viena.

 

Tezaurele de la Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj.

Tezarul 1, descoperit în 1797. Cuprinde un faimos colier cu pandative simbolice, 13 medalii romane transformate în medalioane şi alte obiecte. Se află la Muzeul din Viena.

Tezaurul 2, descoperit în 1889, cuprinde 10 perechi de fibule de argint aurit, 3 vase de aur semisferice, 2 brăţări şi alte fragmente datate la începutul secolului al V-lea d.Hr. Se află la Muzeul din Budapesta.

 

Text, foto:

Mihaela G.

 

Documente inedite despre transferul tezaurului românesc la Moscova 

Serial rl. Documente inedite despre transferul tezaurului românesc la Moscova arată că, în 1917, bolşevicii vroiau să-l aresteze pe regele Ferdinand
Cât de aproape a fost România să devină „republică sovietică"
16 Martie 2012

În urmă cu 95 de ani se consuma unul dintre cele mai triste şi, totodată, controversate episoade din istoria României: transferarea la Moscova a tezaurului românesc. Documentele scoase recent din arhiva BNR oferă o perspectivă spectaculoasă asupra acestui eveniment. Vor ajuta acestea şi la recuperarea bogăţiilor confiscate de ruşi?
"Regele, guvernul, armata și principalele organe de administrație a țării și ale marii opere de refacere a puterii noastre militare au rămas aci, legate de pământul strămoșesc."
Constantin Kirițescu
Istoric
Una dintre cele mai complete cărţi scrise despre povestea transferului tezaurului românesc în Rusia este cea apărută anul trecut sub semnătura istoricilor Cristian Păunescu şi Marian Ştefan. Cartea scoate la lumină nu mai puţin de 166 de documente cu o însemnătate deosebită pentru ţara noastră, păstrate în arhiva Băncii Naţionale a României.

1917 - Anul laşităţii

Probabil că mulţi se întreabă acum de ce România şi-a dat avuţia naţională pe mâna Rusiei în 1917. Contextul în care s-a întâmplat acest lucru a fost dramatic. Ţara noastră intrase în primul război mondial cu mult avânt, dar a fost curând împresurată de forţele mult mai numeroase şi mai bine pregătite ale Puterilor Centrale. Aşa că o mare parte din teritoriul naţional ajunge curând sub ocupaţie, inclusiv Bucureştiul. Încă înainte de dezastru, la 11 octombrie 1916, Banca Naţională a României luase în discuţie posibilitatea să-şi mute sediul acolo unde şi Guvernul va funcţiona efectiv. Autorităţile se vor muta la Iaşi după căderea Bucureştiului. România fusese practic abandonată în acel moment de aliaţii săi din Antantă. Singurul sprijin venea din Est. Dar ce „aliat" aveam! Ruşii duceau o campanie insistentă în rândul populaţiei româneşti. Totul se baza pe ideea ca românii să plece cu toţii în Rusia - de la Casa Regală, Armată, Guvern şi instituţii publice până la popor. România ar fi devenit practic o ţară fără teritoriu. Ruşii pregătiseră la Herson, o localitate de la gurile Niprului, tot ce era necesar pentru găzduirea familei regale române.

Răspunsul pe care l-a dat regele Ferdinand a fost tranşant - nu părăsea sub nici o formă România! În schimb, mulţi români au fost loviţi de totala deprimare. O serie întreagă de parlamentari şi industriaşi, oameni din înalta societate, din lumea mondenă, şi-au luat tălpăşiţa spre „libertatea" care-i aştepta în Rusia. Se vorbea atunci despre fugă chiar şi la Cartierul General al Armatei Române. Apăruse chiar şi un aşa-numit „partid al evacuării", format din voci influente în societatea românească. Într-o asemenea situaţie morală în care se găsea poporul român, o voce categorică a fost mai presus de toţi - Regina Maria. Ea a cerut românilor, pe un ton categoric, să înceteze cu văicăreala. Secondată de premierul Ion I.C. Brătianu, de Nicolae Iorga şi de şeful misiunii militare franceze în România, generalul Berthelot, Regina Maria a reuşit în scurt timp să-i „vindece" pe români de pesimism. Din punct de vedere politic, se considera că dacă România ar fi încetat, chiar şi pentru scurt timp, să mai existe, ca teritoriu, atunci ţării noastre i-ar fi fost greu, la finalul războiului, să stea cu capul sus la negocierile de pace.

93 de tone de aur românesc la Kremlin

Dacă cel puţin capii statului nu şi-au părăsit ţara, în schimb ne-am dat aurul. Primul transport al valorilor româneşti începe la 25 decembrie 1916. Sunt încărcate în vagoane, la Iaşi, 1.738 de casete, valoarea lor fiind de peste 314 milioane de lei, la care s-au adăugat bijuteriile Reginei Maria, preţuite la 7 milioane de lei. Trenul de aur al României va ajunge la Moscova pe 3 ianuarie 1917. Preţioasa încărcătură e depozitată în beciurile de la Kremlin, mai precis în Sala Armelor. Acel spaţiu aparţinea Băncii de Stat. Nu trece însă mult timp şi în Rusia situaţia devine dramatică. Ţarul e înlăturat în urma revoluţiei burghezo-democratice din februarie 1917 şi puterea e preluată de un guvern provizoriu. Lucrurile devin incerte pe frontul din Moldova, unde erau trupe ruseşti. Nu se ştia dacă, în noile condiţii politice de la Moscova, ruşii vor mai continua războiul sau dacă nu cumva România va rămâne singură în faţa Puterilor Centrale. Românii sunt cuprinşi din nou, de data asta în primăvara lui 1917, de teama că ţara lor va fi ştearsă de pe harta Europei. Starea de panică este mult mai amplă acum, ajungându-se la un acord de principiu, ca instituţiile statului român să se retragă pe teritoriul Rusiei în cazul unei ofensive a inamicului.

Până una-alta, este organizat al doilea transport al valorilor neamului românesc. Toate instituţiile bancare de la noi îşi varsă banii în contul Băncii Naţionale a României, iar întreaga sumă va fi expediată în Rusia, într-un tren care avea 24 de vagoane. Dar nu numai metal preţios era în acea garnitură feroviară, ci şi arhive ale statului, lucrări de artă, colecţii particulare şi odoare mănăstireşti. Trenul soseşte în Moscova la 3 august 1917. Ceea ce se ştie azi, conform calculelor făcute de diverşi specialişti bancari, având la dispoziţie o serie întreagă de surse de informare, este că numai tezaurul Băncii Naţionale a României expediat la Kremlin reprezintă aproximativ 93 de tone de aur. Este o cifră prezentată încă din 1993, în cartea „Tezaurul României la Moscova", semnată de Viorica Moisiuc, Ion Calafeteanu şi Constantin Botoran. Pe de altă parte, la dispoziţia publicului se află „evoluţia rezervei de aur a Băncii Naţionale a României în perioada 1920 - 2010". Vedem ce cantitate de aur a fost, an de an, atât în ţară, cât şi în străinătate. Un capitol e destinat „stocului la Moscova". Stocul prezentat în acte era de 91, 2 tone de „aur fin". În fiecare an, în analele Băncii Naţionale a României se trecea cantitatea de la Moscova. Dar asta până în 1928. Pentru că, din 1929 încoace, în dreptul acestei „căsuţe" din tabel apare doar o linie. Ca şi cum aurul românesc de la Moscova s-ar fi volatilizat pur şi simplu

 

În urmă cu 95 de ani se consuma unul dintre cele mai triste şi, totodată, controversate episoade din istoria României: transferarea la Moscova a tezaurului românesc. Documentele scoase recent din arhiva BNR oferă o perspectivă spectaculoasă asupra acestui eveniment. Vor ajuta acestea şi la recuperarea bogăţiilor confiscate de ruşi?
"Regele, guvernul, armata și principalele organe de administrație a țării și ale marii opere de refacere a puterii noastre militare au rămas aci, legate de pământul strămoșesc."
Constantin Kirițescu
Istoric

A fost readus în România tezaurul de la Moscova, în decembrie 1917?

România anilor ‚30 trece prin febra unui zvon - tezaurul expediat la Moscova în 1917 s-a întors la români în acelaşi an, datorită unor agenţi speciali englezi care au organizat un tren, încărcat cu întreaga comoară a Băncii Naţionale a României. Poate fi adevărat un asemenea scenariu? Faptele arată cu totul altceva în realitate. Situaţia era atât de gravă în februarie 1917, încât Banca Naţională a României nu avea maşini speciale şi materiale pentru tipărirea banilor. În aceste condiţii, autorităţile noastre discută cu guvernul provizoriu al Rusiei şi se ajunge la un acord, în sensul ca pe teritoriul rusesc să fie tipăriţi bani româneşti, mai precis bilete de 1, 2, 5 şi 20 de lei. Tipografia a funcţionat iniţial la Petrograd, apoi a fost mutată la Moscova. Pentru buna desfăşurare a întregii operaţiuni, Banca Naţională a României şi-a trimis propriii specialişti pentru a lucra acolo. Tipografia şi-a desfăşurat activitatea până în decembrie 1917, când o mare cantitate de bani, dar şi materiale tipografice, inclusiv hârtia specială, au fost încărcate într-un tren care era comandat de un colonel canadian, pe nume Joe Boyle. Ei bine, căpitanul englez George Hill, care se recomandă colaborator al lui Joe Boyle, publică în 1933 o carte intitulată „Viaţa mea de spion". Englezul îşi povesteşte aventura din Rusia, vorbind despre „trenul Boyle", încărcat, după cum susţinea el, cu întregul tezaur al României. După multe peripeţii, „comoara" luată de la Moscova a fost redată românilor, susţinea englezul în 1933. Trebuie spus că acel tren a existat cu adevărat, dar el a transportat până la Iaşi doar banii tipăriţi în Rusia. Există, în acest sens, procese verbale de predare-primire. Practic, numai într-un vagon din acel tren se aflau bunurile destinate Băncii Naţionale a României.

Planul bolşevicilor de arestare a regelui Ferdinand

Situaţia gravă în care se afla România, la începutul lui 1917, ocupată în cea mai mare parte, este atestată de faptul că peste două milioane de români se retrăseseră pe teritoriul Rusiei, unii ajungând la Moscova, alţii la Petrograd şi Kiev, la Harkov şi Poltava, Odessa, Rostov, Celiabinsk, Samara, Sevastopol, dar şi în alte părţi. Cei mai mulţi erau însă în Odessa, mai ales muncitori, în condiţiile în care aici fuseseră transferate o serie întreagă de întreprinderi româneşti. Portul oraşului găzduia şi flota militară a României. Dacă pe front era duşmanul, trupele germane şi austro-ungare, ar fi trebuit să avem măcar spatele asigurat de aliatul nostru, Rusia. Dar noua putere bolşevică avea cu totul alte planuri faţă de România. Bolşevicii pregăteau arestarea regelui Ferdinand şi transformarea ţării noastre în „Republica Socialistă Sovietică Românească". Semnificativă e înfiinţarea, la Odessa, a unui „Comitet de acţiune social-democrat", în fruntea căruia vor fi Cristian Racovski şi Mihail Gheorghiu Bujor. Cei doi reuşesc să strângă 1.500 de oameni într-un „batalion revoluţionar internaţionalist". Lenin însuşi i-a felicitat pentru faptele lor. Era chiar momentul în care România se pregătea de marile bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, când Mihail Bujor îi trimite lui Lenin un memoriu, arătând că venise prilejul răsturnării regelui Ferdinand. Doi ani mai târziu, în 1919, apare o scrisoare a unui alt bolşevic român, Nicolau, care aminteşte despre „marele proiect al unei lovituri de stat împotriva regimului, în iunie 1917, cu ajutorul trupelor ruseşti". Se păstrează şi azi câteva însemnări ale lui Mihail Bujor despre vizita sa la Petrograd, în ziua de 4 decembrie 1917, când l-a întâlnit pe Lenin. Convorbirea are ca temă răsturnarea regimului din România. Lenin e de acord că „monarhia este bastionul reacţiunii în România, situaţie care impune doborârea ei". Se ajunge cu discuţia la comisarul Roşal, desemnat de Lenin „să ducă la îndeplinire planul de arestare a regelui României".

Republica Sovietică Socialistă România

Românii aflaseră, încă din 17 noiembrie 1917, despre iminenta lovitură de stat a bolşevicilor. Se iau măsuri speciale pentru apărarea Regelui şi a Reginei. În paralel, se petrec fapte deosebit de grave la Socola, aproape de Iaşi, într-o tabără cu 3.000 de muncitori ruşi de la căile ferate. Trenurile de la Odessa ajung în acest loc, aducând şi pe comisarul Roşal, cu trupa lui. Are loc o încercare, eşuată, de arestare a generalului Şcerbacev. Generalul rus cere guvernului Brătianu să spargă fără întârziere „clubul bolşevic de la Socola". Se pregăteşte acţiunea contra Regelui României. Bolşevicii instalează tunuri pe dealul Aroneanu, îndreptate spre Iaşi. Două batalioane cu bolşevici pleacă din Odessa, în sprijinul „tovarăşilor" lor din Socola. Situaţia era deosebit de gravă, pentru că dacă românii deschideau focul împotriva celor din tabăra de la Socola, era ca şi cum România începea ostilităţile împotriva Rusiei. Iar ruşii erau, teoretic, aliaţii noştri.

"Regele, guvernul, armata și principalele organe de administrație a țării și ale marii opere de refacere a puterii noastre militare au rămas aci, legate de pământul strămoșesc."
Constantin Kirițescu
Istoric

Cu toate aceste riscuri, premierul Brătianu decide atacarea bolşevicilor din Socola, astfel că la jumătatea lunii decembrie 1917 pericolul loviturii de stat este înlăturat. Dar viaţa regelui Ferdinand este în continuare în pericol. La reşedinţa sa e dezamorsată o bombă. În acelaşi timp, românii împrăştiaţi pe întreg teritoriul Rusiei sunt intoxicaţi de bolşevici cu informaţii de genul - trupele ruse au „eliberat" Iaşiul, iar cei doi „criminali", Ferdinand şi Brătianu, au fost arestaţi. Puterea bolşevică rupe relaţiile diplomatice cu România la 26 ianuarie 1918. Un diplomat sârb din perioada interbelică - Spalajkovic - specializat în problema relaţiilor dintre România şi Rusia, citat de Ion Constantin în cartea „România, marile puteri şi problema Basarabiei", apărută în 1995, arăta că „atitudinea violentă a guvernului sovietic era subordonată planului de revoluţie în România şi intrarea sa, împreună cu Basarabia - ca un tot unitar - în componenţa Republicii Federative Ruse". Ce şanse mai avea România, în aceste condiţii, să-şi recupereze tezaurul? La întrebarea asta a răspuns Sovietul Comisarilor Poporului, prin decizia din 26 ianuarie 1918 - „tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română. Puterea sovietică îşi asumă răspunderea de a păstra acest tezaur, pe care îl va preda în mâinile poporului român".

România, aproape obligată de ruşi, în 1917, să-şi dea aurul pe mâna Moscovei

Merită să insistăm asupra momentului în care România şi-a dat tezaurul în mâna Moscovei. Ruşii ne-au strâns practic cu uşa, în 1917, să le dăm în „grijă" aurul. Abia sosit la Iaşi, ca ambasador al Rusiei, Mossolov nu şi-a ascuns ţinta principală a misiunii sale - de a lua toate măsurile „pentru transferarea aurului românesc la Moscova". Interesant este că se discutase de transportarea aurului nostru la Moscova încă din 1916, anul intrării României în primul război mondial, la semnarea acordului militar româno-rus. Mossolov se referă la dezastrul militar al României din 1917 şi afirmă, în acest context, că „se impunea, fără întârziere, transferarea aurului românesc în Rusia, căci, într-un moment sau altul, convenţia militară ar fi putut fi anulată". Iată deci că ruşii ne ameninţau, mai mult sau mai puţin voalat - ori transferaţi aurul vostru la Moscova, ori vă lăsăm baltă, în faţa ofensivei armatelor germane şi austro-ungare.

Cea mai controversată teorie legată de soarta tezaurului românesc de la Moscova, care n-a fost clarificată nici până azi, se referă la faptul că o parte din acea comoară ar fi luat drumul Americii.

Partea a doua a acestui documentar poate fi citită în numărul de luni al ziarului nostru sau pe www.romanialibera.ro, începând de vineri seară

Cine sunt autorii

A doua ediţie a cărţii „Tezaurul Băncii Naţionale a României la Moscova" a apărut anul trecut sub semnătura istoricilor Cristian Păunescu şi Marian Ştefan.

Cristian Păunescu este de peste 20 de ani un apropiat colaborator al guvernatorului Băncii Naţionale, dar şi membru în comisia româno-rusă care discută pe seama tezaurului de la Moscova. La rândul său, Marian Ştefan este unul dintre fondatorii revistei "Magazin Istoric", un om care de câteva decenii studiază problema tezaurului.

Cât valorează tezaurul

Primul transport ajunge la Moscova pe 3 ianuarie 1917, trenul cu valori conţinând 1.738 casete, în valoare de peste 314 milioane lei, plus bijuteriile Reginei Maria, în valoare de 7 milioane lei. Al doilea transport, din 3 august 1917, a cuprins 188 de casete, cu valoare totală de peste 1,5 miliarde lei. Aurul efectiv valora peste 500.000 de lei, iar restul reprezentau lucrări de artă, colecţii particulare, odoare mănăstireşti şi arhive ale statului.

 Prin anii '60-70, cand Ceausescu il intreba pe Brejnev (prin Al. Barladeanu) despre Tezaur, rusul raspundea ca nu stie;

    - In anii '90, o carte a lui Grigore Mihail Romascanu ("Tezaurul de la Moscova") aduce prima lumina, prin prezentarea de documente franceze, care dovedeau ca Tezaurul Romaniei era o garantie pt. Romania Mare. Deci asta era pretul...;
- Materialul de fata merge mai departe si arata destinatia finala a Tezaurului: Paris si Londra! Cum era de asteptat!
    Tezaurul Romaniei: lucruri pe care Bruxelles-ul nu ar vrea sa le aflati 
19 februarie 2014
Un secol de zvonuri peste o tacere de aur: soarta Tezaurului Romaniei este, probabil, unul dintre cel mai bine pastrate secrete ale istoriei secolului trecut. Acel gen de secret al unei istorii in care curge mult sange decat cerneala. Insa, atat cat a spus cerneala in tratatele de pace din ragazul dintre razboaie, ar fi suficient pentru un cercetator atent ca sa reconstituie traseul aurului, cu totul neasteptat, pe care il veti regasi in cronologia din ancheta pe care am initiat-o.
Studiind problema datoriei istorice a Germaniei fata de Romania de 18 miliarde de euro, am gasit in arhive o conexiune cu totul neasteptata in alt dosar nerezolvat al istoriei: profesorul universitar si diplomatul german Ernst Jäckh(1875-1959) scrie in Memoriile sale „DergoldenePflug Lebensernteeines Weltbürgers” (Stuttgart 1954, p. 382) ca Romania a cedat aurul sau Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucuresti din 7 mai 1918.
 Iata, raspunsul poate fi gasit, nu exclusiv la Moscova, ci chiar in inima Europei, la Bruxelles.
Daca ne-am afla intr-un roman de Agatha Christie, poate chiar in „Orient Express”,am exclude din start ipoteza ca cele 93.400 kg aur incarcate in vagoane intr-un decor de iarna, ar putea fi, in continuare, la Moscova. Voi demonstra, intr-o serie de articole, care completeaza si duc mai departe datele prezentate aici, povestea reala a traseului Tezaurului: Rusia – Germania –Franta.
 O istorie pe care Bruxelles-ul nu ar dori ca romanii sa o cunoasca.
Problema tezaurului a fost resapata periodic, asemeni unei povesti cu zane, adica fara vreo finalitate concreta, de politicienii Romaniei. Pentru ca suna bine. Pentru ca 90% dintre romani cred ca problema tezaurului este importanta.
Pentru ca un secret nu este niciodata suficient de bine ascuns daca asupra subiectului se asterne o tacere absoluta.  Pentru inceput, iata traseul cronologic al istoriei Tezaurului.
 23 noiembrie 1916: Capitularea Bucurestilor, Capitala Romaniei, in fata trupelor de ocupatie germana. In zilele urmatoare, Statul Major si Comandatura germana au ocupat Hotel Bulevard, Capsa si Athéné Palace.
  12-14 decembrie 1916: Tezaurul este incarcat, la Iasi , in vagoane, cu directia Moscova. Transportul viza exclusiv aurul Romaniei (o cantitate de 93.400kg aur) detinut sub forma de lingouri, monede diverse si  bijuterii.
Porneste catre Moscova al doilea transport cu valorile Bancii Nationale a Romaniei din care, aur efectiv in valoare de doar 574.000 lei aur(echivalentul a circa 170 de kg aur).
In total: 93.570 kg aur au luat drumul Moscovei, in cele doua transporturi. Au disparut exact 93.540 kg de aur.
Retineti cifra: este cantitatea de aur pe care o vom regasi, cu o precizie uluitoare, in paienjenisul armistitiilor si tratatelor de pace de dupa Primul Razboi Mondial: transportata de la Moscova la Berlin
si apoi in somatia Antantei catre Germania de a restitui „aurul Romaniei sau al Rusiei”.
18 decembrie  1916 (1 ianuarie dupa calendarul Gregorian): Alexandru Marghiloman scrie, in Notele sale politice: „Mecanismul emisiunii lor (n.r. al trupelor germane de ocupatie) este urmatorul:
ei emit indefinit, pentru a plati soldele si tot restul. Pe masura ce se emite, tezaurul acopera la Berlin in marci.
— Eu: „Dar reglementarea cu Romania ?”. El (n.r. generalul Petersen, seful delegatiei germane la Bucuresti): „Vom vedea la pace”. Cu alte cuvinte, administratia germana tiparea moneda in Romania pentru cheltuielile curente, pe care o garanta cu aurul Romaniei, pe care Guvernul roman refugiat la Iasi il evacuase din tara .
5 ianuarie 1917: Banca Nationala e pusa sub sigiliu de germani – „s-au dat 10 minute personalului pentru a se retrage”, noteaza politicianul roman. Dupa care adauga ca, Banca Nationala a fost redeschisa a doua zi, dar sub supravegherea unui delegat german.
5 martie 1917: O alta ordonanta a administratiei de ocupatie anunta ca Banca Nationala a fost pusa sub sechestru si inchisa pana la noi ordine. „Ordonanta vizeaza faptul ca Tezaurul si majoritatea Consiliului nu sunt la sediu”, scrie Marghiloman.
6 martie 1917: Liderul conservator afla continutul imputernicirilor semnate de Col. Hentsch, noul sef de Stat-Major de la „Militarverwaltung”: „Administratorii-sechestrii trebuie sa se puna  in posesia Bancii Nationale; sunt autorizati sa exercite toate actiunile pe care Banca le poate exercita si sa dispuie de tot avutul Bancii”(…) Spiess crede ca germanii vor sa se puna la adapostul emisiunilor abuzive care s-ar face la Iasi”
 
Octombrie 1917: Marea Revolutie in Rusia. Comunistii, sub conducerea lui Lenin, preiau puterea cu sprijinul financiar, ajutorul si angajamentul Germaniei cu intentia sa incheie Frontul din Est.
13 ianuarie 1918: Sovietul Comisarilor Poporului de la Moscova ia hotararea de a rupe relatiile diplomatice cu Romania , articolul 3 al acestei hotarari stipuland ca: „Tezaurul Romaniei, aflat in pastrare la Moscova, se declara intangibil pentru oligarhia romana”.
3 martie 1918:  Rusia si Germania semneaza Tratatul de la Brest-Litovsk, marcand astfel iesirea Rusiei din primul razboi mondial, ca sa inlature astfel Frontul de Est.
7 mai 1918: Romania semneaza un document umilitor, Tratatul de Pace de la Bucuresti  dintre Romania pe de o parte si Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia pe de alta parte.
Dincolo de cedarile teritoriale impuse, Romania a cedat controlul activelor Bancii Nationale catre trupele de ocupatie germane.
Din interpretarile asupra acestui tratat rezulta ca Romania ar fi renuntat la Tezaur, o data cu documentele referitoare la acesta aflate in custodia BNR.
Profesorul universitar si diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie in Memoriile sale (Stuttgart, 1954, p. 382) ca Romania a cedat aurul sau Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucuresti.
Se pare ca Romania ar fi renuntat atunci la dreptul de proprietar al tezaurului.
 27 august 1918: Acordul financiar germano-rus, semnat in continuarea Tratatului de la Brest-Litovsk,  prevede daune de razboi si compensari pentru prejudiciile aduse Germaniei prin confiscarea si sechestrarea averii germane in Rusia.
Compensarile in aur facute de Rusia in contul Germaniei se efectueaza, conform tratatului, in doua transe: prima de 42.860 kg aur si a doua de 50.676 kg aur. In total: 93.540 kg aur.
Sunt singurele transe prevazute concret in tratat din cantitatea de aur pe care Moscova ar fi urmat sa o trimita catre Berlin (circa 245.500 kg aur) si, totodata cantitatile de aur care au ajuns ulterior la Berlin.
10 septembrie 1918: se efectueaza primul transport de 42.860 kg aur de la Moscova la Berlin
30 septembrie 1918: al doilea transport de 50.676 kg aur ajunge la Berlin
 
11 noiembrie 1918: Armistitiul de la Compiegne marcheaza infrangerea Germaniei si anuleaza Tratatul de la Brest-Litovsk, Acordul Financiar ruso-german si Tratatul de Pace de la Bucuresti.
Conform armistitiului semnat intre Germania , Franta si Regatul Unit (art. XIX – Clauze financiare), aurul ar fi trebuit sa fie predat puterilor Antantei care au declarat ca-l vor tine in custodie pana la semnarea unui acord de pace.
Formularea exacta din armistitiu este: „Restituirea aurului rusesc sau romanesc capturat sau in aflat custodia Germaniei”.
Este clar ca textul din armistitiu se refera la cele  93.536kg aur transportate de la Moscova la Berlin in septembrie (cantitate echivalenta cu cea a Tezaurului Romaniei trimis, spre pastrare, la Moscova).
5 decembrie 1918: potrivit documentelor aferente armistitiului din 29 noiembrie, o cantitate formata din doua transe de 42.866 kg aur, respectiv 50.676 kg aur (un total de 93.536kg aur)
pornesc, in doua vagoane,  pe linia ferata Mainz – Saarbrücken catre caile ferate controlate de Aliati, pe riscul Guvernului francez.
 
ianuarie 1919: In memoriul delegatiei romane de la Conferinta de Pace de la Paris , se arata ca, in ce priveste chestiunea Tezaurului, „Poate n-ar fi de dorit sa i se ceara Germaniei, ca o categorie de despagubiri, dar dl. Danielopol considera ca faptul de a face Germania garanta a acestei restituiri ar putea avea ca efect prezervarea acestor bunuri si asigurarea lor”.
 
23 iunie 1919: I.I.C.Bratianu se intereseaza intr-un memoriu trimis d-lor Clemenceau (prim ministru al Frantei), ministrului francez de Finante Klotz si maresalului Foch daca aliatii au primit de la germani vreo cantitate de aur in contul Romaniei.
Raspunsul ministrului francez de finante este negativ.
 
28 iunie 1919: se semneaza Tratatul de la Versailles, iar Rusia, desi NU participa la semnare, are conform art. 116 a acestui tratat posibilitatea de a solicita direct pretentii de despagubire Germaniei.
Cu toate acestea, Rusia nu a cerut niciodata inapoi cantitatea de 93.540 kg aur transportate de la Moscova la Berlin in septembrie, in baza tratatului financiar ruso-german, anulat prin armistitiul din noiembrie 1918.
 
16 aprilie 1922: prin semnarea Tratatului de la Rapallo, Germania recunoaste Rusia sovietica. Totodata Germania renunta conform art. 2 al tratatului la orice pretentie de despagubire impotriva Rusiei
(Atentie: pretentii admise la Brest-Litowsk si anulate ulterior de Aliati) cu conditia ca nici Rusia sa nu despagubeasca tari terte pentru confiscarile si nationalizarile pe urma revolutiei din Rusia.
Reamintim ca, initial, Romania a pierdut controlul asupra Tezaurului aflat initial la Moscova in urma sechestrarii acestuia de catre regimul instaurat de Lenin.
Dupa ce tot Germania ar fi trebuit conform tratatelor in vigoare (Tratatul de la Versailles) sa despagubeasca Rusia cu aurul 93.540 kg aur primit dupa Brest-Litowsk, tot Germania indirect renunta conditionat la pretentii de despagubire din partea Rusiei pentru averile confiscate de catre Rusia tarista si bolsevica.
Deoarece cele mai mari plasamente de capital din Rusia erau germane, firesc ca Rusia nu ar fi intentionat sa ne restituie tezaurul si sa se oblige din nou la plata fata de Germania cu sumele fabuloase stabilite la Brest-Litowsk .
Mai multi delegati ai statelor participante, printre care si Bratianu, condamna acest tratat pentru ca favorizeaza Rusia.
A platit cumva Lenin pentru prietenia ruso-germana cu aurul romanesc?
 
Toamna lui 1941: Armata a 4-a a Maresalului Ion Antonescu, unul dintre cei mai inversunati adversari ai Sovietelor,
ajunge dincolo de Nistru, pana la Odessa , insa nu scoate nici un cuvant despre restituirea Tezaurului de catre Moscova.
 
1956: Rusia a trimis catre autoritatile comuniste din Romania, aproximativ 33 kg aur, singura cantitate de aur returnata vreodata din Tezaurul care a luat drumul Moscovei in decembrie 1916.
Si, cel mai probabil, singura care mai era depozitata, la acea data la Moscova.
Daca scadem aceste 33 kg aur din totalul celor 93.570 kg aur care au ajuns initial la Moscova, in cele doua transporturi, obtinem exact cele 93.540 kg aur care au fost trimise de la Moscova la Berlin, conform cantitatii stipulate in Acordul financiar germano-rus si cele 93.540 kg aur care au plecat din Germania catre Franta, conform documentelor aferente armistitiului de la Compiegne.  
ASADAR, AURUL ROMANIEI SE AFLA IN GERMANIA !!!
 Nu intamplator la data de 02 octombrie 2012 Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei hotaraste:
Romania NU va primi Tezaurul inapoi de la Rusia!
 
Ei stiu de ce!!
 
 

 

 

Recent Videos

1581 views - 1 comment
1616 views - 0 comments
1841 views - 0 comments
1450 views - 0 comments

Webs Counter