Romanian History and Culture

A Library of Knowledge from the Web. An Educational Website

John Smith and the Romanian Connection (Romanian and English)

Inainte să îşi îndemne conaţionalii să colonizeze America, John Smith a fost rănit la Alba Iulia, a luptat împotriva turcilor şi a fost înnobilat de un principe transilvan. Şi-a consemnat periplul balcanic în mai multe cărţi.

În lucrarea „ The True Travels, Adventures and Observations of Captain John Smith", publicată în 1630, unde descrie întâmplările din viaţa sa, Smith rezervă trei capitole (din 28) trecerii sale prin Transilvania şi Muntenia. A prezentat într-un mod detaliat situaţia politico-istorică a regiunii, de la descrierea situaţiei precare a populaţiei până la intervenţiile militare.

Iată un fragment din capitolul IX: „După moartea lui Mihail, Voievodul Valahiei, turcii l-au trimis pe Ieremia să le fie voievod sau prinţ. Însă tirania şi ticăloşia acestuia a ridicat la arme poporul împotriva lui, fiind nevoit să-şi caute adăpost în Moldavia. Basta (Busca - în original, n.r.), reprezentantul Împăratului, îl proclamă pe Radu Şerban (Lord Rodoll - în original, n.r.) vodă în locul său. Dar Ieremia, care a strâns o armată formată din patruzeci de mii de turci, tătari şi moldoveni, s-a întors în Valahia. Radu Şerban Vodă fuge în Transilvania la Basta, vechiul său prieten; acesta (...) trimite armată cu Radu Şerban Vodă pentru a recupera Valahia (...) Radu Şerban Vodă le taie calea multora dintre cetele care veneau spre tabăra sa, iar noaptea a pus să li se taie capetele pe care l-ea trimis înapoi pe tăvi de lemn. Şapte curieri au fost prinşi iar Ieremia dădu ordin să fie jupuiţi de îndată; apoi le atârnă pielile pe ţăruşi, iar trupurile şi capetele le-a înfipt în ţepe". 

Înainte să îşi îndemne conaţionalii să colonizeze America, John Smith a fost rănit la Alba Iulia, a luptat împotriva turcilor şi a fost înnobilat de un principe transilvan. Şi-a consemnat periplul balcanic în mai multe cărţi.

John Smith se află în cartea de istorie a Americii. În 1608 a dat numele „New England" regiunii din nord-estul SUA unde au ajuns cei mai mulţi cona-ţionali ai săi englezi. Până aici, însă, încercările vie-ţii l-au purtat până în Ardeal şi ţările româneşti, unde a luptat alături de Mihai Viteazu şi Sigismund Báthory.

Smith s-a născut în Anglia, în 1580, în ţinutul Lancashire. Urmează cursurile Şcolii de Gramatică înfiinţată de Edward al VI-lea la Louth până rămâne orfan de tată la 16 ani. Rămas fără sprijin material, decide să îşi ia viaţa în propriile mâini, renunţă la educaţie şi porneşte pe mare. Luptă ca mercenar în armata regelui francez, Henric al IV-lea, împotriva spaniolilor. Îl găsim, apoi, în războiul olandez pentru indepen-denţă, de partea regelui spaniol Filip al II-lea. La terminarea bătăliei, pleacă din nou pe mare, în Mediterană, unde se angajează pe vase de piraţi. De aici porneşte în campaniile antiotomane din sudul Ungariei şi apoi în cele din Transilvania şi Muntenia.

Báthory l-a înnobilat

Astfel a ajuns, la un moment dat, şi în oastea lui Mihai Viteazul. Pentru că s-a evidenţiat în lupte, domnitorul român l-a ridicat la rangul de căpitan, în anii 1600 - 1601. După moartea voievodului, John Smith a luptat sub Radu Şerban, în Ţara Românească împotriva vasalului otomanilor, Ieremia Movilă.

Neînfricatul englez s-a ales cu un renume de glorie în urma bătăliilor, şi anume că ar fi învins, ucis şi decapitat coman-danţi turci în trei lupte. Graţie acestor fapte principele transilvan Sigismund Báthory l-a fi înnobilat, făcându-l cavaler, oferindu-i un cal şi o armură, plus o sabie încrustată cu bijuterii despre care vorbeşte şi publi-caţia „U.S. News & World Report", în anul 2007.

Faptele de vitejie ale lui John Smith au fost curmate, în noiembrie 1602, când este rănit într-o bătălie purtată cu tătarii lângă Alba Iulia, unde a fost capturat şi vândut ca sclav. „Toţi am fost vânduţi ca sclavi, ca nişte animale în piaţă. Fiecare negustor ne studia braţele în căutarea eventualelor răni dobândite în lupte cu alţi sclavi, pentru a ne încerca puterea", a scris Smith în memoriile sale.

Fostul mercenar a fost cumpărat de un nobil turc şi trimis în dar amantei sale Charatza Trabigzanda, grecoaică din Constantinopol, menţionează Smith. El mai sugerează că amanta nobilului s-ar fi îndrăgostit de el. După o perioadă ajunge în Crimeea. Reuşeşte să scape din ţinuturile dominate de otomani şi porneşte spre Europa. Revine în Anglia în 1604.

Desemnat să conducă o nouă colonie

Întors acasă, se implică în planurile de colonizare duse de Virginia Company cu sediul în Londra. În 1606 obţine o împuternicire din partea regelui James şi porneşte în expediţie peste Ocean, cu trei vase mici. Avea propriul paj, un băiat de 12 ani. Vasele acostează în aprilie 1607 la Cape Henry în SUA, moment în care sunt deschise ordinele sigilate ale companiei. Din ele află Smith că este desemnat să fie liderul noii colonii.

Ca principală aşezare pentru colonie alege zona unde se va înălţa oraşul Jamestown. Condiţiile sunt foarte vitrege: vremea este aspră, apă puţină, ţinutul este pustiu şi mlăştinos, iar o ameninţare în plus este tribul Powhatan care atacă până la distrugere noua colonie.

Întâlnirea cu Pocahontas

În bătăliile duse cu tribul Powhatan John Smith este din nou capturat. Războinicii îl duc tribut şefului comunităţii amerindiene. Este condamnat la moarte prin decapitare. Liderul Powhatan îl eliberează. John Smith spune că salvarea i s-a datorat fiicei acestui şef de trib, celebra Pocahontas, care i-a cerut tatălui ei să îl ierte pentru că vrea să îl ia de soţ. Prin această poveste, Pocahontas a devenit simbol al reconcilierii dintre cele două civilizaţii.

De-a lungul timpului mulţi istorici s-au îndoit de cele descrise de aventurier, autorul fiind bănuit că îşi asumă prea multe cuceriri în rândul femeilor întâlnite. Charles Dean este unul din primii istorici care pune sub semnul întrebării, în 1860, memoriile scrise de căpitan cu puţin înainte de moartea sa. Suspiciunile sunt legate de faptul că în memoriile lui Smith unele evenimente şi date nu concordă cu realitatea istorică.De aceea, Dean crede că totul este exagerat. Totuşi, profesorul J.A. Leo Lemay de la Universitatea din Delaware atrage recent atenţia în volumul „Did Pocahontas" că Smith, în scrierile sale s-a aplecat mai mult spre descrierile geografice şi etnografice, decât pe cele din viaţa lui privată. Controversele sunt multe, deloc de neglijat şi continuă.

Cine a fost John Smith

A fost fondatorul oraşului Jamestown şi a făcut unele din primele hărţi ale regiunii New England, folosite timp de sute de ani. A fost ales în 1608 preşedintele consiliului oraşului şi a impus o disciplină severă printre noii emigranţi. De asemenea a încurajat mereu agricultura, luând drept model zicala „Cine nu munceşte nu mănâncă". Printre lucrările publicate de aventurier apărute între anii 1608 - 1631 se numără inclusiv o hartă amănunţită a Virginiei şi un ghid de proceduri ce se aplicau în colonie - „The Proceedings of the English Colony in Virginia". Totodată a publicat o descriere a Noii Anglii („A Description of New England") şi o istorie generală a zonei, precum şi un îndrumar despre ce tip de agricultură se poate face aici. Şi acum, după sute de ani de la moartea sa, cercetătorii îi studiază opera, fiind publicate zeci de cărţi despre căpitanul John Smith. Nu putea lipsi cinematografia din poveste. Aventurile lui Smith şi incredibila poveste de iubire cu fiica şefului de trib au dat naştere la celebre filme. Actorul Anthony Dexter l-a portretizat prima oară în 1953, în filmul „Captain John Smith and Pocahontas". Însă cel mai cunoscut film este lungmetrajul de animaţie realizat de Disney „Pocahontas" (1995) şi „Pocahontas II: Journey to a New World", iar vocea lui Smith este redată de actorul Mel Gibson. Smith mai este portretizat în filmul epic al lui Terrence Malick, „The New World" (2005), rol interpretat de Colin Farrell

 


This portrait of Captain John Smith appeared on a 1616 map of New England. The image was colorized by Jamestown Rediscovery senior staff archaeologist Jamie May from an original engraving by Simon de Passe.

Virginians know that Captain John Smith was one of the first American heroes. But because he was a proud and boastful man, it is difficult to know which parts of his life, as recorded in the written record, are fact and which are fiction.

What many people may not know is that Smith's adventures started even before Jamestown.

Born in 1580 in Willoughby, England, John Smith left home at age 16 after his father died. He began his travels by joining volunteers in France who were fighting for Dutch independence from Spain. Two years later, he set off for the Mediterranean Sea, working on a merchant ship. In 1600 he joined Austrian forces to fight the Turks in the "Long War." A valiant soldier, he was promoted to Captain while fighting in Hungary. He was fighting in Transylvania two years later in 1 602. There he was wounded in battle, captured, and sold as a slave to a Turk. This Turk then sent Smith as a gift to his sweetheart in Istanbul. According to Smith, this girl fell in love with him and sent him to her brother to get training for Turkish imperial service. Smith reportedly escaped by murdering the brother and returned to Transylvania by fleeing through Russia and Poland. After being released from service and receiving a large reward, he traveled all through Europe and Northern Africa. He returned to England in the winter of 1604-05.

Here begins Captain John Smith's American adventures. Apparently restless in England, Smith became actively involved with plans by the Virginia Company to colonize Virginia for profit, as had been granted by a charter from King James I. After setting sail on December 20, 1606, this famous expedition finally reached Virginia in April 1607 after enduring a lengthy voyage of over four months in three tiny ships. When the sealed box that listed the names of the seven council members who were to govern the colony was opened, Smith's name was on the list. On May 13, 1607 the settlers landed at Jamestown ready to begin the task of surviving in a new environment.

The harsh winter, lack of fresh water, and the spread of disease made life in Jamestown difficult for the settlers. Attacks by the native Algonquian Indians made life almost impossible. The Indians, hoping that the settlers would give up and leave, raided their camps, stealing pistols, gunpowder, and other necessary supplies. John Smith became leader of the colonists and did his best to fight off the Indians.

In December 1607, he and some companions were ambushed by Indian deer hunters. After killing the other Englishmen with him, the Indians carried Smith back to their powerful chief, Powhatan, to decide his fate. Powhatan was apparently greatly impressed by Smith's self-confidence as well as such mystical instruments as an ivory and glass pocket compass he carried with him. Smith was questioned about his colony and then made to take part in some sort of ritual or trial, after which, in keeping with an Indian custom, he was made a subordinate chief in the tribe. Powhatan's 11 year old daughter, Pocahontas, took part in the ceremony in some way. Smith was constantly unsure of his fate, and he was convinced afterward that Pocahontas had saved his life. Smith was released in friendship after about four weeks of captivity and returned to Jamestown, guided by Indians. Meanwhile, dissent within the colony fermented due to laziness, lack of supplies, and periodic attempts at desertion by many of the colonists. Personal conflicts among Smith and various leaders, as well as disagreements over new policies being formulated in London, added to the discontent. As a result, Smith left Jamestown to explore and map the Chesapeake Bay region and search for badly needed food supplies. Due to bad government and near chaos, Smith was eventually elected president of the local council in September 1608. He instituted a policy of rigid discipline, strengthened defenses, and he encouraged farming with this admonishment: "He who does not work, will not eat." Because of his strong leadership, the settlement survived and grew during the next year. Unfortunately, Smith was accidentally injured by a gunpowder burn and had to return to England for treatment in October 1609, never to return to Virginia.

In London he actively promoted the further colonization of Virginia, but was unpopular with the Virginia Company. In April 1614, he returned to the New World in a successful voyage to the Maine and Massachusetts Bay areas, which he named New England, with the approval of Prince Charles. He was denied further opportunities to return to America due to his independent nature and spent the rest of his life writing his memoirs and advice until his death in 1631 at age 51.


 

 

Colonia Transylvania in America secolului XVIII.



În interacţiunile turiştilor străini cu românii sunt doar câteva repere cunoscute la care aceştia apelează pentru a identifica România interlocutorului: Hagi, Nadia Comăneci, Ilie Năstase. Chiar dacă nu vor recunoaşte toate aceste nume, mulţi americani au auzit de Transilvania (despre care cred, de multe ori, că este o ţară distinctă) şi despre mitul lui Dracula. Însă puţină lume cunoaşte povestea Transylvaniei din SUA, o colonie ce a existat pe teritoriul american pentru doar 18 luni, între anii 1775 şi 1776.

Cum a luat fiinţă Transylvania

Un specialist în drept originar din Virginia, Richard Henderson, este personajul cheie al acestei poveşti. După o carieră de succes ca şerif, el a fost numit în 1768 judecător la curtea de apel a Carolinei de Nord, poziţie pe care a deţinut-o până la dizolvarea acesteia, în 1773. Henderson a fondat în 1774 compania Louisa, cu scopul de a cumpăra de la triburile indiene un teritoriu mare pe care să poată întemeia o colonie proprie. A reorganizat compania pe 6 ianuarie 1775, adăugând noi membri în componenţa sa şi redenumind-o Transylvania Company. Cu această ocazie, Henderson a ajuns la un acord cu ceilalţi acţionari în privinţa guvernării noului teritoriu, odată achiziţionat.

În ciuda faptului că guvernatorului statului Carolina de Nord i-a interzis să negocieze fără mandat cu triburile Cherokee din zonă, Henderson a insistat şi a semnat în cele din urmă un tratat cu aceştia la Sycamore Shoals pe data de 17 martie 1775. Ca urmare a acestui acord, indienii Cherokee cedau pentru aur, argint şi bunuri în valoare de 10.000 de lire sterline o întindere de 81.000 de kilometri pătraţi, care devenea noua colonie Transylvania. Spre comparaţie, regiunea omonimă din România acoperă 99.837 de kilometri pătraţi.

Teritoriul coloniei de atunci este cuprins astăzi în bună măsură în statul Kentucky şi în zona de nord şi de centru a statului Tennessee. Chiar dacă preţul plătit a fost mic, tranzacţia este considerată de către unii istorici una dintre cele mai corecte înţelegeri agreate de colonişti în relaţiile cu amerindienii.

Transylvania, a 14-a colonie americană?

Henderson nu a aşteptat mult şi a ţinut pe 23 martie prima adunare generală în noul teritoriu, în noua capitală Boonesborough (numită după Daniel Boone, cel care a negociat cu indienii Cherokee cedarea teritoriului). El a cerut delegaţilor în discursul său inaugural să elaboreze legi care să atragă populaţie pe noul teritoriu şi care să îi încurajeze pe nou-veniţi să respecte autoritatea conducerii coloniei Transylvania. Pentru ca noua colonie să fie recunoscută de către Congres, reprezentanţii companiei au decis ca sistemul de guvernământ al Transylvaniei să fie unul democratic, în care cei 8 proprietari ar fi avut, totuşi, drept de veto.

Viziunea lui Henderson a fost expusă într-un discurs pe 23 mai 1775 în faţa delegaţilor reprezentând patru forturi, cărora le-a prezentat Transylvania ca "un imperiu al libertăţii". Legislatura Transylvaniei, convenită pe 23 mai, este considerată de istorici primul corp legislativ format de cetăţeni americani nesupuşi Coroanei britanice.

Proprietarii noului teritoriu au ales pe 25 septembrie un reprezentant care să pledeze în faţa Congresului pentru recunoaşterea Transylvaniei drept a 14-a colonie. Efortul lor a eşuat, însă, Congresul refuzând să recunoască Transylvania atâta timp atât Virginia şi Carolina de Nord aveau pretenţii asupra unor părţi din teritoriul său.

Pe 9 noiembrie 1775, legislatura statului Virginia a anulat tratatul de la Sycamore Shoals, motivându-şi decizia prin argumentul că o parte a teritoriului Transylvaniei îi aparţinea. Nici Carolina de Nord nu a văzut cu ochi buni independenţa Transylvaniei, proclamându-şi jurisdicţia asupra unei părţi din teritoriul noii colonii.

Încercarea lui Henderson a picat într-unul din cele mai proaste momente: în ajunul revoluţiei americane. În acele vremuri, când coloniile erau din ce în ce mai puţin dispuse să cedeze pretenţiilor Marii Britanii, era puţin probabil ca acestea să accepte pretenţiile unui cuceritor neautorizat precum Henderson.

Chiar dacă Transylvania a pierdut teritoriul reclamat de cele două state, acestea au despăgubit proprietarii companiei cu câte 200.000 de acri de pământ (circa 810 kilometri pătraţi). Suprafaţa de 400.000 de acri (aproximativ 1.600 de kilometri pătraţi) reprezenta doar o mică porţiune din suprafaţa deţinută iniţial de Transylvania (2%). O parte din acest teritoriu constituie azi comitatul Henderson, parte a statului Kentucky, iar o altă parte reprezintă comitatul Transylvania, parte a statului Carolina de Nord. Transylvania de azi este supranumită de către localnici «tărâmul cascadelor», pentru că pe teritoriul său pot fi găsite peste 250 de cataracte, printre care şi Cascada Whitewater, una dintre cele mai mari căderi de apă din estul SUA.

De ce "Transylvania"?

Numele coloniei visate de Henderson, ca şi în cazul regiunii Transilvania din România, vine din latină: trans înseamnă "peste", iar silvam este forma în acuzativ a singularului de la silva, ce înseamnă "pădure". Prin urmare, numele acesta reprezintă regiunea aflată "dincolo de pădure".

Richard Henderson a studiat dreptul, fiind admis în barou în 1763. De formaţie umanistă, el era un bun cunoscător al istoriei şi al limbii latine şi cunoştea astfel etimologia numelui regiunii din Europa de Est. Dacă în acea perioadă Transilvania era sub dominaţie habsburgică, în imaginaţia lui Henderson colonia Transylvania urma să fie un tărâm al făgăduinţei, dincolo de pădurile munţilor Allegheny şi departe de dominaţia Coroanei Britanice.

În mod inedit, încercarea lui Henderson apare în jurnalele lui John Adams, unul din principalii artizani ai revoluţiei americani şi al doilea preşedinte al SUA. Cu toate acestea, în octombrie 1775, cu doar câteva luni înaintea declaraţiei de independenţă a SUA, acesta nota în jurnalul său că proprietarii Transylvaniei au noţiuni republicane şi scheme utopice, deţinând acel teritoriu fără acordul Coroanei sau al vreunei colonii.

Delegatul Transylvaniei în Congresul Continental, James Hogg, care avea misiunea de a obţine recunoaşterea teritorului coloniei, menţiona în ianuarie 1776 scepticismul lui Adams, care încerca să aducă relaţiile cu Marea Britanie pe un făgaş bun. Hogg relata că a fost avertizat de John Adams că recunoaşterea Transylvaniei de către Congres ar însemna protejarea unor oameni care au încălcat voinţa regelui, "confirmând astfel spiritul independent de care suntem acuzaţi în fiecare zi". Astfel, Transylvania a rămas doar un vis.

Transylvania nu a fost uitată

Chiar dacă colonia Transylvania nu a dăinuit mult, existenţa sa nu a fost uitată de localnici. În Carolina de Nord, tranzacţia lui Henderson cu indienii Cherokee este reeditată în fiecare an de către un grup pasionaţi. Aceştia se costumează în ţinute specifice secolului al XVII-lea, incluzând muschete şi flinte din perioada respectivă, pentru a reedita atmosfera din timpul coloniei Transylvania. Organizatorii acestui eveniment declară că retrăirea momentelor cheie din istoria statului permite oamenilor să le memoreze mai uşor decât dacă le-ar citi într-o carte.

"Prin aceste puneri în scenă facem oamenii să vorbească despre istoria noastră, asigurându-ne astfel că lumea nu o va uita. Ne bucurăm să vedem copii la aceste evenimente, pentru că ei vor duce mai departe povestea acestui loc generaţiilor viitoare", a declarat într-un ziar local Chad Bogart, unul dintre organizatorii acestei ceremonii.

Povestea coloniei Transylvania nu e evocată în zilele noastre doar prin aceste evenimente. În statul Kentucky există Universitatea Transylvania, fondată în 1780. Pentru cei ce nu cunosc originea numelui instituţiei de învăţământ, acesta este explicat pe pagina sa oficială: "numele nostru poate evoca imagini cu vampiri şi lilieci, însă Transylvania nu vine de la regiunea din România cunoscută datorită contelui Dracula, ci de la numele dat acestei regiuni de pionierii care au fondat-o în secolul al XVIII-lea".

Chiar dacă a existat doar 18 luni, Transylvania şi-a lăsat amprenta asupra istoriei americane şi constituie şi astăzi o influenţă notabilă în Kentucky şi împrejurimi. Nu toţi americanii cunosc însă povestea acestui proiect îndrăzneţ din istoria SUA, Transylvania reprezentând pentru aceştia mai degrabă un loc îndepărtat, pentru vecie legat de Dracula. Astfel, nu ezitaţi să menţionaţi grandiosul proiect al lui Richard Henderson în cazul în care sunteţi confruntat cu stereotipul Transilvaniei - ţară a vampirilor. Dărâmând aceste clişee, veţi reuşi totodată să scoateţi din umbra istoriei o iniţiativă notabilă a unui îndrăzneţ deschizător de drumuri.

Intra in Revolutia Gandul si castiga un iPad pe zi! Aboneaza-te acum la newsletter pe pagina de concurs www.gandul.info/concurs si participi automat la toate tragerile la sorti ramase pana la sfa

 The First Romanians in America.


THE FIRST ROMANIANS IN AMERICA

by Vladimir F. Wertsman

Romanians have a recorded presence of almost 250 years on American soil. In the late eighteenth century, a Transylvanian priest named Samuel Damian immigrated to America for scientific reasons. Damian conducted various experiments with electricity and even caught the attention of Benjamin Franklin (they met and had a conversation in Latin). After living in South Carolina for a few years, Damian left for Jamaica and disappeared from historical record. In 1849, a group of Romanians came to California during the Gold Rush but, being unsuccessful, migrated to Mexico. Romanians continued to immigrate to America during this period and some distinguished themselves in the Union Army during the Civil War. George Pomutz (1818-1882) joined the Fifteenth Volunteer Regiment of Iowa and fought at such battlefields as Shiloh, Corinth, and Vicksburg, and was later promoted to the rank of Brigadier General. Nicholas Dunca (1825-1862), a captain serving in the Ninth Volunteer Regiment of New York, died in the battle of Cross Keyes, Virginia. Another Romanian-born soldier, Eugen Teodoresco, died in the Spanish-American War in 1898.

 

 What Means to be a Romanian American

General GEORGE POMUTZ

(1818-1882)

 

The general and diplomat George Pomutz became famous due to his services under arms and the diplomatic abilities with which he served the United States. File:George Pomutz.JPGBorn of Romanian parents, Romanian himself through blood and feelings, versed in Hungarian and American culture, he became known throughout his life as a courageous and dignified man, whose life resembled in many respects a legend.

George Pomutz was born on 31st May 1818 in Gyula (Giula, as Romanians call it), a city located in the Habsburg Empire Hungary in the county of Bichis (Bekes in hungarian) at Gyula (Giula) - a town with a strong Romanian ethnic population.

At the beginning of the revolution in 1848, G. Pomutz enrolled in the Hungarian army. His military unit was even successful in the battles in the summer of 1849. Pomutz’s enthusiasm for the Hungarian revolution was mainly due to his education in Hungarian schools.

G. Pomutz leaves the fortress of Komárom between October 1-3 1849, after the surrender of the fortress to general Haynau. G. Pomutz, still young and with no obligations, chose to emigrate to the United States of America.

Together with 30 of his comrades, G. Pomutz left Hamburg, reaching New York on February 24, 1850. The group of the emigrants settled in the state of Iowa. Their small colony was baptized New Buda, south of Burlington.

On March 15, 1855, G. Pomutz became a full rights citizen of United States. In 1861, G. Pomutz explained the need for Hungary to make friends with its ethnic minorities, as well as the need for cooperation with Moldavia and Wallachia. The events, however, would not develop the way G. Pomutz wanted and his destiny would be linked to the American Civil War, which, when it broke out, our hero would enroll voluntarily in the Union Army in order to support its generous ideals.

He was accepted as a lieutenant in the 15th Regiment of Infantry Iowa, comprising over 1.000 soldiers and 37 officers. G. Pomutz was promoted to first Lieutenant and then Adjutant. He was especially appreciated for his calm and courage.

In the summer of 1863 he was promoted to Major and in May 1864, at the beginning of the Battle for Atlanta, General Frank P. Blair brought him to the Army Headquarters, and appointed him “Provost Marshall” of his Army Regiment (XVII). In August 1864 Pomutz requested that he be sent back to 15th Regiment Iowa, the transfer was approved, and he was to command this Regiment being promoted to Colonel-Lieutenant. Always in the line of fire, G. Pomutz fought in numerous difficult battles.

With regard to the military capacities of G. Pomutz in the Battle for Atlanta, General Walter O. Gresham, Commander of the 3rd brigade which comprised Pomutz’s Regiment, once wrote: “I have met Pomutz; one brave and courageous officer, who enjoyed great popularity among his comrades and soldiers. He is not only a valuable officer, well-versed in all military questions, but also a man of superior culture, a well-mannered gentleman.”

General Pomutz had also been member of the Organization of Former Volunteers, Loyal Legion and of the Blue Arrow Order.

After the war G. Pomutz returned to Keokuk. Here he received notice of being appointed consul of the United States in St. Petersburg in Russia, appointment well earned, on February 16, 1866. Grant’ successor President Rutherford B. Hayes promoted G. Pomutz to General Consul, in 1874.

The fact that he was kept in such a post for 12 years recommends him as a diplomat full of abilities and qualities. He was highly appreciated also because of the 8 foreign languages he knew so well.

Pomutz solved a very serious incident between Russia and the United States. There is also information stating the fact that Pomutz took over at some point the Russian-American negotiations regarding the sale and buy of Alaska.

He died on October 12 1882 in Petersburg in great poverty. One of the Ohio State senators mentioned the two Romanian heroes, General George Pomutz and Captain Nicolae Dunca, among the fighters who shed their blood for the unity of the United States of America and engraved their name in letters of gold on the pages of American history.

The Mayor of Cleveland stressed, in 1932, that the Romanian heroes’ part in American history was to “bind together, through their sacrifice the spirit of the American and Romanian people.”

Civil War

At the beginning of the Civil War, Pomutz enrolled in the Union Army as a first lieutenant in the 15th Iowa Infantry. He was wounded at the Battle of Shiloh. In May 1864 Pomutz was appointed Provost Marshal of the 17th Iowa Infantry. In August 1864, he returned to the 15th Iowa Infantry, which he commanded in the Battle of Atlanta. He was appointed a brevet brigadier general on March 13, 1865.[1]

Trivia: During the Washington Parade, marking the end of the Civil War, the handsome General George Pomutz was awarded the special honour to open the Parade on a nice white horse.

Postbellum career

 

 

After the end of the Civil War, Pomutz returned to Keokuk. On February 16, 1866, he was appointed Consul of the United States in Saint Petersburg, Imperial Russia, serving in that capacity until September 30, 1870. During that period, he was involved in the negotiations for the Alaska Purchase. Later he became the American consul general in Saint Petersburg, serving from June 17, 1874, until his death there, in 1882. He was buried in Smolensk, Russia.[2]

Tributes

The Liberty ship SS George Pomutz was named after him. Launched August 3, 1944, the ship served till 1970.

On August 14, 2004, a statue of Pomutz was unveiled at the Falling Asleep of the Ever-Virgin Mary Cathedral in Cleveland, Ohio.

 Quotation

Memorial tablet of Pomutz in Gyula, Hungary

From the address by Emil Constantinescu, President of Romania, at a Joint Meeting of the United States Congress, July 15, 1998:

I would like to close with a true story. One hundred and fifty years ago, a young Romanian who had fought for freedom in the 1848 revolution, emigrated to America. His name was George Pomutz, which in Romanian means "little tree." Once on American soil, he volunteered for Lincoln's Army and fought in some of the key battles of the Civil War including Vicksburg and Atlanta. Our "little tree" went on to become a general in your army and later an American diplomat, serving in Russia where he helped negotiate the American purchase of Alaska. In 1944, long after his death, the Romanian community in the United States donated money to build a battleship, named for Romanian-American General George Pomutz. The ship named for the "little tree" served in peace and war, always a symbol of strength and vigilance.

See also

 References

 

 

 Notes

 External links

 


A Romanian American (Romanian: Român American) is a citizen of the United States who has significant Romanian heritage. For the 2000 US Census, 367,310 Americans indicated Romanian as their first ancestry[2], while 462,526 persons declared to have Romanian ancestry.[3] Other sources provide higher estimates for the numbers of Romanian Americans in the contemporary US; for example, the Romanian-American Network, Inc. supplies a rough estimate of 1.2 million.[4] However, this estimate explicitly includes allowances for other ethnicities, nationalities and second- and third-generation descendants, some of whom have not or do not primarily identify with a Romanian heritage.[5] These people may be Romanian-born US citizens or American-born descendants or the Romanian emigrants who relocated to North America from the 19th century onwards. Many of them do not speak Romanian, having emigrated to the United States more than 50 years ago.

History

Three Romanians arrive in New York wearing traditional dresses of mocani (Transylvanian shepherds), early 20th century
Romanian migrants in New York. 1891
The Romanian Orthodox church Holy Mary in Cleveland, Ohio

The migration of Romanians to the US started in the second half of the 19th century. They came mostly from the territories that were stranded under Austro-Hungarian rule: Transylvania, Banat, Bucovina, Crişana and Maramureş. Some of them came with the intention to work for some years and to return after raising money, while others decided to remain. Those Romanians migrated mostly in the industrial centers around the Great Lakes (Cleveland, Chicago, Detroit etc.). They were also some immigrants from "Lesser Romania". For example, in 1905, 7,818 Romanians migrated to the US, including 7,261 from Austria-Hungary, 423 from "Lesser Romania", and the rest came from other European countries.[6] The migrants from the Romanian Old Kingdom were mostly Jews (e.g., some ancestors of Fran Drescher) and they settled mostly in New York. One of their prominent organizations was the United Rumanian Jews of America. 75,000 Romanian Jews emigrated in the period 1881-1914, mostly to the United States.[7]

During the interwar period, the number of ethnic Romanians who migrated to the US decreased as a consequence of the economic development in Romania, but the number of Jews who migrated to the US increased, mostly after the rise of the fascist Iron Guard.

After the Second World War, the number of Romanians who migrated to the United States increased again. This time, they settled mostly in California, Florida and New York and they came from throughout Romania.

Over 53% of all foreign-born Romanian Americans came to the US after 1980[8]. Some sources supply estimates of particular Romanian American community populations which are considerably higher than the most recently-available U.S. census count. The estimated numbers depend on the reliability of the estimation method used and how membership of the Romanian American community is defined.

In the 2000 United States census, 340,000 Americans of age 5 years and older (or 0.11% of the total US population) were identified as speakers of Romanian, ranking it 21st among languages spoken in the US.

Distribution

Romanian Americans are distributed throughout the U.S., with concentrations found in the east and the northeast of the country, such as in the states of Michigan, Ohio, Illinois and New York, while in the Southeast, communities are found in Georgia (Metro Atlanta), Florida (South Florida) and Alabama (Montgomery). There are also significant communities of Romanian Americans in the far west of the United States, particularly in California (Los Angeles and Sacramento) and Arizona (Tucson).

Distribution of Romanian Americans

The states with the ten largest estimated Romanian American populations are:[citation needed]

  1. California (290,125)
  2. New York (240,784)
  3. Florida (127,123)
  4. Michigan (119,624)
  5. Illinois (114,529)
  6. Ohio (106,017)
  7. Pennsylvania (84,958)
  8. Georgia (55,228)
  9. Texas (47,689)
  10. North Carolina (39,566)

Romanian American culture

An album of Romanian music issued by Jewish immigrants from Romania in New York at the beginning of the 20th century.

Romanian culture has merged with American culture, characterized by Romanian-born Americans adopting American culture or American-born people having strong Romanian heritage.

The Romanian culture can be seen in many different kinds, like Romanian music, newspapers, churches, cultural organizations and groups, such as the Romanian-American Congress or the Round Table Society NFP. Religion, predominantly within the Romanian Orthodox Church, is an important trace of the Romanian presence in the United States, with churches in almost all bigger cities throughout the country. American children of Romanian origin often learn to speak both the Romanian and English languages fluently.

Romanian cuisine is also praised very often in the United States and included in newspaper reviews (Chicago Tribune, for example). One of the best known food of Romanian origin is Pastrami.

See also

Romanian-American Network, Inc.

 References

 External links

 

Vedete de la Hollywood cu origini româneşti

 

Vedete de la Hollywood cu origini româneşti 

România pare să fie departe de Hollywood, însă numeroase vedete din cetatea filmului american au origini româneşti. Staruri de primă mână precum Natalie Portman, Winona Ryder, Dustin Hoffman sau Harvey Keitel se pot "lăuda" cu strămoşi de pe meleagurile noastre, scrie Mediafax.


Chiar anul trecut, actriţa Natalie Portman, care a câştigat un Oscar pentru rolul din "Black Swan/Lebăda neagă", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că are origini româneşti, ea fiind fiica unui medic israelian cu origini poloneze şi româneşti şi a unei decoratoare de origine austriacă şi rusă.

Printre vedetele de la Hollywood cu origini româneşti se numără: Natalie Portman, Elsa Pataky, Fran Drescher, Amanda Bynes, Winona Ryder, Julliana Marguiles, Mila Kunis, Harvey Keitel, Dustin Hoffman, Sebastian Stan, Lauren Bacall, Bela Lugosi sau Johnny Weissmuller.

 

 

Recent Videos

1157 views - 0 comments
1297 views - 0 comments
1508 views - 0 comments
1197 views - 0 comments

Webs Counter