Romanian History and Culture

Save Rosia Montana. RPER Association

565QOxpjvRA

RPER (Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie,) started in Paris, April 2008, as a non-profit organization (type 1901), with a branch in Romania. RPER is also a member of ICOMOS and works with different associations from France, Belgium and Romania. More at:

http://www.patrimoniu-rper.com/despre_rper.php

http://www.patrimoniu-rper.com/

http://www.simpara.ro/files/acord%20de%20mediu_31%20martie%202011_net.pdf

Contribute at:

Filiala RPER ROMANIA

Codul de inregistrare fiscala (CIF) este: 25576069

cont in ron: RO32BTRL04101205R72642XX

cont in euro: RO07BTRL04104205R72642XX

BANCA TRANSILVANIA, Agentia Nerva Traian

Calea Calarasilor nr.116-122, corp A, sector 3, Bucuresti

Tel. 021 407 23 31/38/39

http://www.bancatransilvania.ro/

Petitie on line. Semneaza petitia. Promovare, varianta 1 - afiseaza codul

Roşia Montana ameninţată de noul guvern Emil Boc

SCURTA INFORMARE

prezentata în 18 iulie 2009 D-lui Ministru Teodor Paleologu

la Rosia Montana

http://www.patrimoniu-rper.com/ultima_ora.php

1038 de istitutii academice si personalitati stiintifice din întreaga lume s-au alatura în anul 2002 protestului nostru împotriva distrugerii Rosiei Montane. Din câte stiu, a fost cel mai energic si cel mai amplu protest din istorie împotriva distrugerii unui monument apartinând patrimoniului cultural. Lista protestatarilor începe cu toti membrii Academiei „des Inscriptions et Belles Lettres”, echivalenta Academiei Române, si continua cu directorii scolilor nationale din Roma, cu Institutul Arheologic German, cuprinzând, într-un cuvânt, crema stiintei europene si mondiale. Reactia lui Mircea Angelescu, fost director al Directiei pentru Patrimoniu si actual consilier la Ministerul Culturii, a fost pe masura sa : „Aia habar n-au”.

Explicatia interesului pentru Rosia Montana este ca în secolele XVIII si XIX în galeriile romane de aici au fost descoperite câteva zeci de tablite cerate care cuprind în majoritate contracte de vânzare-cumparare. Aceste tablite constituie una dintre sursele dreptului roman. Or, se stie ca dreptul roman este una dintre cele mai pretioase mosteniri pe care antichitatea clasica i-a lasat-o lumii moderne. Prin urmare, pentru oricine studiaza, indiferent unde în lume, dreptul sau disciplinele legate de antichitate, Alburnus Maior este o notiune clara. În zecile de kilometri de galerii romane ramase necercetate s-ar putea gasi noi tablite, care sa sporeasca faima Rosiei Montane si a antichitatilor României.

Colonizarea zonei aurifere este un capitol distinct al romanizarii Daciei. Traian este cel care a invitat aici populatii întregi din Dalmatia si din hinterland-ul pannonic (Sardeates, Pirustae, Baridustae, Maniates, Ansi), spre a exploata minele de aur în interesul fiscului imperial. Noii veniti erau întreprinzatori si, în acelasi timp, mâna de lucru libera. Onomastica lor si divinitatile pe care le-au adus cu sine reprezinta pentru ligvistica si pentru istoria religiilor un material de o valoare exceptionala. Or, numai o infima parte dintre documentele existente au fost descoperite pâna acum.

Noii veniti au adus cu sine organizarea de acasa în vici si kastella, conduse de principes. Fiecare asezare se compunea din locuinte, cel putin un templu, cimitir si puturile sau galeriile exploatate. Asezarile erau parasite pe masura epuizarii filoanelor. Ele se pastreaza în conditii excelente, ceea ce nu este cazul cu asezari similare din restul Imperiului Roman, care au fost distruse de locuiri mai recente. La Rosia Montana avem ocazia unica de a afla cum aratau asezarile de minieri în secolul II d. Cr. Pentru asta trebuiesc în mod obligatoriu dezvelite toate elementele, iar înaintea sapaturilor propriu-zise trebuiesc facute fotografii aeriene si cercetari de rezistivitate a solului. Cercetarile preventive nu au tinut seama de aceste reguli.

Un alt punct de interes îl reprezinta exploatarea aurului în epoca preromana. Dacii erau vestiti pentru bogatia lor în aur, dar, conform opiniei comune, ei exploatau aurul exclusiv din nisipul aurifer. Iata însa ca echipa franceza condusa de Dna Béatrice Cauet a putut data câteva grinzi din galeriile Muntelui Cârnic înainte de cucerirea romana. Pe de alta parte, s-a putut stabili ca aurul din care provin celebrele de-acum bratari dacice provine nu numai din nisipul aurifer, ci si direct din filoane. Asta înseamna fie ca dacii stapâneau tehnica exploatarii aurului prin galerii, cum crede Dann Cauet, fie ca au adus pentru asta ingineri romani, cum sunt eu înclinat sa cred. Toponimia este în întregime dacica (Alburnus, Immenosum, Deusara etc.), dar din cauza cercetarilor insuficiente nici o asezare dacica sau predacica nu a fost înca descoperita.

Pentru stiinta si pentru turismul international cele mai importante par a fi galeriile romane. Echipa Dnei Cauet a cerecetat în Muntele Cârnic 70 km de galerii, printre care cel putin 7 km de galerii romane, unice ca frumusete si complexitate. Aceeasi cercetatoare franceza a avut ideia de a reproduce unele dintre aceste galerii în Franta. Mesajul este clar: daca noi suntem atât de prosti încât sa distrugem niste monumente unice, ele trebuiesc salvate într-o forma sau alta într-o tara mai civilizata!

Nu doresc sa fac o istorie a minieritului la Rosia Montana. Voi aminti totusi ca de la încheierea cruciadelor în secolul XIII pâna la descoperirea Americii principala sura de aur a Europei au fost Muntii Apuseni. Galeriile medievale din Rosia Montana, neglijate pâna acum, îsi au, prin urmare, national locul lor aparte în istoria Europei. Despre spectaculoasa asezare miniera din zorii epocii moderne, plina de monumente apartinând patrimoniului national, v-a vorbit foarte convingator Dl. arhitect Bâlici de la ARA. Am ramas totusi cu câteva nelamuriri. Daca RMGC tine atât de mult la aceste cladiri, cum a dorit sa ne convinga reprezentantul firmei, de ce le-a cumparat? Daca le-a cumparat, de ce le-a lasat goale, prada distrugerii? Toata lumea stie ca o cladire parasita, care nu mai este încalzita, unde nimeni nu mai bate un cui si nu mai înlocuieste o tigla, piere de la sine. Chiar daca ar fi, cât de cât, întretinute, ele s-ar prabusi la primele explozii odata cu începutul exploatarii.

Conform legii 5/2000 Rosia Montana se afla pe lista monumentelor de valoare exceptionala. Un monument echivalent din Spania, Las Medulas, celebru în întreaga lume, este monument UNESCO tocmai fiindca acolo Ministerul Culturii si-a facut datoria si a cerut acest lucru. La noi Ministerul Culturii a fost mai sensibil la interesele unei firme private decât la îndatorirea de a apara patrimoniul national, iar programul elaborat în 2001 si numit pompos „Alburnus Maior“ a avut scopul de a elibera cât mai repede terenul pentru firma canadiana.

Conform noii Legi a Minelor, nr. 85 din martie 2003, Art. 11, alin. 1: „Efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale,...., precum şi instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise.” Mai departe, la Art. 11, alin. 2, se adaugă: „Excepţiile de la prevederile alin. 1 se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu avizul autorităţilor competente în domeniu şi cu stabilirea de despăgubiri şi alte măsuri compensatorii.” Or, cum Rosia Montana a fost declarata prin Legea 5/2000 monument de valoare exceptionala, sapaturile de salvare nu trebuiau sa continue fara ca guvernul României sa fi clamat interesul national în aceasta investitie. Nu a facut-o si nici nu o putea face, fiindca proiectul este unul privat si reprezinta interese private.

Ma refer tot timpul la Ministerul Culturii, fiindca din partea RMGC nu mai am pretentia de a respecta legislatia româneasca. Adineauri Dl. Gligor, reprezentantul firmei canadiene, ne prezenta etapele exploatarii (= distrugerii) Muntelui Cârnic, trecând sub tacere sentinta definitiva si irevocabila a ÎCCJ, prin care a fost anulat certificatul de descarcare arheologica pentru acest sector. Atât de mare sa fie dispretul pentru institutiile si legile românesti sau, asa cum se zvoneste, se conteaza din partea Ministerului Culturii pe un nou certificat de descarcare arheologica, la fel de ilegal ca primul?

Ministerul Culturii si Cultelor a încalcat si legislatia europeana, de pilda Conventia Europeana pentru Protectia Patrimoniului Arheologic de la La Valetta 1992, pe care România a semnat-o si care prevede “a se dispune masuri susceptibile de a favoriza conservarea integrala a ansamblurilor istorice si a patrimoniului mobiliar al acestora, prin mentinerea integritatii intregului ansamblu si prin inscrierea in inventar a bunurilor descoperite”. Asadar, din interese pe care va fi într-o buna zi obligat sa ni le explice, Ministerul Culturii si Cultelor a decis ca proiectul companiei canadiene Rosia Montana Gold Corporation (= Gabriel Ressources) este mai important decât conservarea în interesul României a unor monumente unice în lume. Aceasta filozofie a fost cel mai bine exprimata de Mircea Angelescu: “Între doua buldozere vom mai salva câte ceva”. Pentru a nu reproduce numai citate de prost gust, va voi aminti o vorba a regelui Filip II, tatal lui Alexandru cel Mare : “Un magar încarcat de aur darâma cele mai puternice ziduri”. Or, aici zidurile au fost de la bun început gaunoase.

Conform literei si spiritului legii 378/2001, beneficiarul este obligat sa finanteze sapatura de salvare, iar arheologii sa acorde descarcarea arheologica numai daca este cazul. Prin urmare, daca firma RMGC a platit pentru sapaturi sau, cum reiese din documentele firmei, a "sponsorizat" sapaturile de la Rosia Montana, asa cum pretinde, cu 11 milioane de dolari, asta nu înseamna nici pe departe ca a cumparat un sit arheologic si istoric, care prin legea 5/2000 a fost declarat monument de valoare exceptionala.

Asa se face ca în anii 2001-2002 la Rosia Montana a fost cercetata arheologic o suporafata de 2,2 ha. Totusi, au fost eliberate certificate de descarcare arheologica pentru 1100 ha. Din aceasta suprafata nu a fost deci cercetat decât 2 la mie! Nu pretind ca ruinele ar fi continue, dar raportul dintre suprafata cercetata si cea cedata sfideaza oricum bunul simt. Pe de-asupra, au fost facute intentionat numeroase sectiuni în halde de steril, pentru a se dovedi ca nu-i nimic de gasit.

Însusi modul de abordare a cercetarilor arheologice a fost profund gresit. Desi fondurile de cercetare erau foarte generoase, nimeni nu s-a gândit sa faca (ma refer la anii 2001-2002, deci la cele 1100 ha) fotografii aeriene sau sa cerceteze structurile arheologice prin masurarea rezistentei solului. Apoi, fiecare asezare de minieri din epoca romana se compunea din locuintele minierilor, cel putin un templu, cimitir si gura de intrare în galerii. Dintr-o asezare a fost sapat un cimitir, din alta un templu, din alta doua sau trei locuinte, fara a se acorda atentie habitatului. Rezultatele cumulate pot aparea spectaculoase, dar privite cu atentie, ele sunt cu totul insuficiente.

Timpul nu-mi permite sa documentez cele de mai sus. Voi da doua exemple, primul fiind cel al templului T2 din Valea Nanului (proprietatea Drumus). Iata planul acestui templu în “Cronica cercetarilor arheologice. Campania 2001”, p. 449. Observati ca spre sud-est pleaca o sectiune, în capatul carora au fost desenate doua ziduri. Aici începea o noua cladire, ramasa necercetata. “Gresala” a fost observata de vreun responsabil, în volumul “Alburnus Maior” I, Bucuresti 2003, p. 312 sectiunea a fost amputata, iar cladirea cu pricina a fost anulata. Daca doriti sa cercetam zona, veti vedea ca o multime de ziduri se observa chiar la suprafata solului. Între spectaculoasa cladire dezvelita în Carpeni, cea cu instalatia de încalzire, si stadion, padurea este plina de ruine. Nu s-au putut face cercetari, sub pretextul ca s-ar împotrivi RomSilva. Asta nu a împiedicat Ministerul Culturii sa dea descarcare pentru întreaga zona, iar despre RomSilva nu s-a mai auzit nimic.

În decembrie 2003 o Comisie Nationala de Arheologie obedienta a recomandat descarcarea de sarcina arheologica a muntelui Cârnic, exceptie fâcându-se cu o mica portiune, care oricum ar urma oricum a fi distrusa în urma exploziilor. Aici o echipa franceza de arheologi descoperise 70 km de galerii, dintre care 7 km de galerii romane. Ministerul Culturii si Cultelor, fara a sta pe gânduri, a acordat companiei canadiene în mod oficial descarcarea Muntelui Cârnic în ianuarie 2004. Au ramas, pe de alta parte, complet necercetate zecile sau sutele de kilometri de galerii de sub ceilalti munti care urmeaza a fi sacrificati. La intrarea muzeului minier si a galeriei romane Orlea, singura vizitabila, a fost instalat un gardian al firmei canadiene, în timp ce portiuni nevizitabile ale acelorasi galerii au fost mutilate de catre aceeasi firma cu acordul tacit al Ministerului Culturii si Cultelor.

Conform legii 378/2001 Comisia Nationala de Arheologie era cea care emitea descarcarile de sarcina arheologica, ceea ce însemna trecerea respectivelor monumente în circuitul economic si practic distrugerea lor. În octombre 2000 Comisia Nationala de Arheologie (CNA) s-a împotrivit proiectului Rosia Montana, cu exceptia Dlui Alexandru Suceveanu, care nu întâmplator se afla astazi în fruntea acestei comisii, si a lui Mircea Angelescu, pe atunci secretar al comisiei, care a “uitat” sa redacteze decizia. Începând din 2001 CNA a fost, sub pretextul unor reorganizari, drastic epurata de contestatari. Fiindca nici asta nu a parut de-ajuns, legea 378/2001 a fost înlocuita, la presiunea unor grupuri de interese, de legea 462/2003, care a trecut puterea de decizie Ministerului Culturii, lasându-i Comisiei Nationale de Arheologie un simplu rol consultativ. În consecinta deciziile sunt luate exclusiv de functionari ai Ministerului Culturii si Cultelor, ceea ce deschide calea tranzactionarii nerusinate a oricaror monumente apartinând patrimoniului national.

În ce ma priveste, îi reamintesc Dlui Ministru ca eu am fost scos din fruntea Comisiei Monumentelor si Siturilor Istorice pe Transilvania, apoi din aceeasi comisie, apoi din Comisia Nationala a Monumentelor si Siturilor Istorice, din Biroul Comisiei Nationale de Arheologie, apoi din comisia însasi. De trei ori am fost înlaturat din fruntea Muzeului National de Istorie a Transilvaniei si, cu numai doua luni în urma, deci sub ministeriatul Dumneavoastra, de la conducerea santierului Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Permiteti-mi, va rog sa fac niste consideratiuni cu un caracter personal. Critica mea nu se îndreapta împotriva arheologilor care au lucrat, unii în conditii foarte grele, în cadrul sapaturilor preventive de la Rosia Montana.

Indiferent cum au fost platiti unii dintre ei, au elaborat o documentatie care ne-a îmbogatit în foarte mare masura cunostintele privitoare la capitol important din istoria acestei tari. Apoi, îi înteleg foarte bine si pe acei locuitori, care, împinsi de nevoi, îsi pun sperantele în proiectul Rosia Montana. M-am nascut si am crescut în Valea Jiului printre minieri, tatal meu a fost inginer minier, care a lucrat si în minele de aur. Minierii, adevaratii minieri, asa cum i-am cunoscut eu atunci, au fost categoria sociala pe care am stimat-o cel mai mult. Sa nu uitam însa ca Rosia Montana nu apartine numai unei asociatii sau alteia, ci întregii tari, iar patrimoniul sau întregii Europe. Cu totii va trebui sa decidem, în spiritul dezvoltarii durabile, ce se va întâmpla la Rosia Montana. Nu în ultimul rând, as dori sa observ ca democratia si statul de drept sunt indivizibile. Ele nu pot exista numai la Bucuresti si nu si în ultimul catun. Datoria intelectualilor si a opiniei publice este de a lua apararea oricui se bate pentru casa si ograda sa, pentru biserica si pentru mortii sai.

În cele ce urmeaza voi încerca sa explic cum a fost “lucrata” Rosia Montana. O arheoloaga de la Muzeul National de Istorie a României, Dana Mihai, a trecut în fruntea unei firme, Dalem Consulting, create de RMGC pentru a conduce sapaturile de salvare în conformitate cu interesele firmei canadiene. Muzeul National de Istorie a României a încheiat un contract cu Dalem Consulting (practic cu RMGC) si subcontracte cu alte institutii muzeale sau de cercetare în vederea sapaturilor de salvare. Sef al santierului arheologic a devenit unul dintre directorii aceluiasi muzeu bucurestean. Deoarece au început sa circule fel de fel de zvonuri, în anul 2003 firma Dalem Consulting a fost înlocuita de firma Archaeo-Terra, în fruntea careia a fost pusa o functionara, detasata de la CIMEC, creatie a Ministerului Culturii si Cultelor. În schimb, Dana Mihai a devenit director "stiintific" al Institutului National al Monumentelor Istorice, a carui menire este, printre altele, de a declasifica monumentele descarcate arheologic.

Argumentul functionarilor din Ministerul Culturii este ca fara banii canadieni nu s-ar fi putut face o cercetare arheologica atât de vasta si cu rezultate atât de spectaculoase. Este adevarat, numai ca aceasta cercetare s-a facut cu pretul sacrificarii Rosiei Montane în ansamblul ei, în loc de a o lasa generatiilor viitoare, care poate ca ar dispune de mai multe mijloace si de mai multa constiinta. Si ce fel de stiinta este aceea, care lasa, ca în 2001-2002, necercetate 998 la mie din suprafata? Ca Ministerul Culturii si Cultelor numai la binele Rosiei Montane nu s-a gândit, este dovedit de faptul ca s-a lasat «sponsorizat» chiar de cei pe care avea obligatia de a-i controla. Pentru a nu afirma decât ce se stie oficial, RMGC a achitat toate premiile acordate de Ministerul Culturii în anii 2002 si 2003, inclusiv (culmea batjocurii !) premiul « Constantin si Hadrian Daicoviciu » acordat proiectului « Alburnus Maior ».

Menirea Ministerului Culturii este, chiar si numai din motive de echilibru institutional, de a apara valorile istorice si culturale ale României. Poate pierde uneori o batalie, dar numai în confruntare cu un interes national mai puternic. Tocmai asa ceva nu exista în afacerea Rosia Montana.

Sa revenim la Las Medulas din Spania. Aici exploatarea s-a facut prin “ruina montium”. Adica se dadea drumul la apa sub presiune prin galerii, iar roca dizolvata se scurgea la vale. A ramas un peisaj încântator, cu nimic mai impozant decât cel de la Rosia Montana, si o singura galerie, destul de amarâta, de vreo 200 m lungime, la intrarea careia se platesc 3 Euro. Întreaga zona este izolata si saraca, dar în imediata apropiere a minelor romane asezarile sunt înfloritoare datorita zecilor de mii de turisti, care vin aici anual. Reamintesc ca, datorita unei politici culturale inteligente, Las Medulas fac parte din patrimoniul universal UNESCO. Nimeni nu s-a dus acolo cu gândul de a exploata aurul într-o cariera de suprafata. Ramâne sa descoperiti de ce au venit tocmai la noi.

În concluzie as dori sa fac doua remarci. La Rosia Montana avem într-adevar o istorie de 2000 de ani, care apartine nu numai României, ci întregii Europe. Ar fi o crima sa o sacrificam în numai 15 ani pentru niste aur, pe care l-ar lua altii cu sine.

Apoi, tara noastra se afla într-un proces lent, dar sigur, de instaurare a legalitatii. Sunt convins ca toate ilegalitatile comise în timp vor iesi la suprafata si nu sfatuiesc nici o autoritate publica sa comita altele noi.

Rosia Montana, 18 iulie 2009 Prof. dr. Ioan Piso

Before

After

PRETUL AURULUI

http://www.patrimoniu-rper.com/Istoria_aurului.html

Spre sfârşitul mileniului trecut, guvernul român oferǎ unei societǎţi canadiene concesiunea exploatǎrii miniere a unei pǎrţi din munţii Apuseni.

In contextul actual, când existenţa planetei este pusǎ în pericol de consecinţele activitǎţii umane, dar mai ales de goana dupǎ profit cu orice preţ a marilor multinaţionale, proiectul de la Roşia Montana este un risc în plus. El reprezintǎ o ameninţare pentru toatǎ aceastǎ parte a Europei, dar în primul rând pentru oamenii de acolo.

Introducere în istoria aurului : blestemul aurului

In aceastǎ regiune a României, munţii sunt plini de minereuri : nichel, cupru, cobalt, uraniu, titaniu, argint şi, mai ales, aur. Sau ce a mai rǎmas din aur. Cǎci de 2000 de ani acest Eldorado din Carpaţi a alimentat în aur Roma, Viena şi Budapesta. In 1918 regiunea e recuperatǎ de statul român şi, în final, ultima exploatare de aur tradiţionalǎ, în galerie, este închisǎ în timpul regimului comunist.

Roşia Montana, situatǎ în centrul acestei regiuni, este prima localitate (anul 131) atestatǎ în scris din istografia romanǎ. Roşia Montana conţine : 900 de case, dintre care unele construcţii fortificate datate de secol XVI şi clasate monumente istorice, 7 biserici de diferite confesiuni şi 9 cimitire, precum şi galeriile romane vechi de 2000 ani unice în lume a cǎror interes istoric este în masurǎ sǎ-i determine pe arheologii din Toulouse de a construi o replicǎ, pro-memoria...

Aparutǎ în 1997, compania canadianǎ Gabriel Resources (numele s-a tot schimbat pe parcurs, o vom numi GR) a primit concesiunea zǎcǎmintelor din Munţii Apuseni (quadrilaterul de aur) pe douǎzeci de ani contra unei sume de... 3 milioane de dolari ! GR a fost creatǎ în Canada de cǎtre Frank Timis, cetǎţean australian de origine românǎ, foarte bine plasat în relaţiile cu mediul financiaro-politic român. Viitoarea exploatare va avea o cifrǎ de afaceri estimatǎ atunci la 3-4 miliarde de dolari : este vorba de cea mai mare investiţie minierǎ din Europa. Marile filoane o datǎ epuizate, astǎzi aurul este imposibil de obţinut altfel decât printr-o tehnologie industrialǎ modernǎ care poate extrage aur ascuns în 300 milioane tone de stâncǎ ! Consideratǎ rentabilǎ, metoda de excavare în terase oferǎ un « balast » ce va fi spǎlat cu nişte soluţii cianurate. Rezultǎ 1.5 gr pe tona de minereu, adicǎ un mic inel la un camion !

Dar aceastǎ « rentabilitate » are un preţ :

· strǎmutarea populaţiei din mai multe sate şi din localitatea Roşia Montana

· distrugerea unor munţi, ce vor fi raşi de pe hartǎ

· crearea unui bazin de retenţie a reziduurilor cianurate pe o suprafaţǎ de 600 ha, închis cu un baraj de pǎmânt de 200 m înǎlţime, pericol potenţial pentru tot sectorul (mai la vale, la doar 3 km se aflǎ oraşul Abrud) şi pentru apele freatice pe o razǎ de 120 km şi deci, prin infiltrare, pânǎ la Dunare

· pierderi iremediabile în domeniul arheologiei şi a patrimoniului arhitectural : sute de arheologi şi oameni de ştiinţǎ din întreaga lume protesteazǎ contra proiectului GR... dar Ministerul Culturii acordǎ în 2001 o descǎrcare arheologicǎ pentru o suta hectare fǎrǎ a ţine seama de faptul cǎ cercetarile nu erau terminate

Studiul de Impact asupra Mediului produs de Companie în 2003 (şi revǎzut parţial de atunci), document obligatoriu în cazul unui proiect de o asemenea anvergurǎ, este un ceaslov labirintic de 2500 pagini, plin de concluzii pripite şi contradictorii, o ţesǎturǎ de ne-adevǎruri şi de propagandǎ comercialǎ, abil ambalate într-un limbaj scientist. El nu rǎspunde corect chestiunilor de ordin tehnic, ecologic, arheologic, arhitectural şi uitǎ totalmente problemele sociale şi umane. A fost contestat de experţi internaţionali indenpendenţi, de academicieni... fǎrǎ succes. Deocamdatǎ, este singurul document ce slujeşte de bazǎ de discuţii în vederea obţinerii acordului de mediu din partea Ministerului. Ministrul Mediului din guvernul liberal Atilla Korodi a oprit aceste discuţii şi a respins studiul, dar noul ministru din noul guvern, Nicolae Nemirschi, l-a repus pe tapet. O datǎ acordul Ministerului obţinut, nimic nu va mai împiedica demararea lucrǎrilor, începutul dezastrului...

In anul 2000, câteva sute de localnici au creat ONG-ul Alburnus Maior (numele roman al Roşiei Montana) pentru a se putea opune în mod eficace proiectului companiei canadiene. Discursul lor e fǎrǎ echivoc : nu plecǎm, nimic nu e de vânzare ! Cea mai mare parte a bǎtrânilor nu pare gata de plecare : « ...soţul meu, unicul mei fiu, pǎrinţii mei sunt îngropaţi aici. Nu pot sǎ-i abandonez şi sǎ vinǎ sǎ-i dezhumeze cu buldozerele. Ce sǎ fac eu cu banii lor ? pentru mine, e prea târziu. Tot ce vreau, este sǎ fiu îngropatǎ lângǎ familia mea... »

In afacerea asta, statul român se mulţumeste cu un mic 18 %... iar re-ecologizarea zonei dupǎ încheierea exploatǎrii, în lipsa unor convenţii suficient de ferme şi transparente (contractul iniţial de concesiune a terenului cǎtre companie este secretizat din motive strategice !) riscǎ sǎ coste mai mult decât beneficiul adus. Speranţa de dezvoltare economicǎ a regiunii este de maximum 250 locuri de muncǎ, dintre care câte pentru locuitorii Roşiei Montana ? Nu prea multe, ţinând seama de calificǎri, de vârsta şi de faptul cǎ vor fi fost mutaţi între timp ! Investiţia este pentru 16 ani şi apoi deşertul... nu tocmai dezvoltare durabilǎ...

In pofida acţiunilor asociative, a protestelor cetǎţenilor, a specialiştilor şi a personalitǎţilor culturale şi politice de pretutindeni, guvernul român nu a luat timp de ani de zile o decizie definitivǎ asupra proiectului GR, iar legea anti-cianurǎ nu a fost niciodatǎ pusǎ în discuţia parlamentului. In ultima vreme situaţia s-a ameliorat totuşi : certificate de urbanism obţinute în condiţii dubioase de cǎtre Companie au fost anulate de instanţǎ, ruşinoasa descǎrcare arheologicǎ a fost retrasǎ, studierea Dosarului de Mediu a fost suspendatǎ, numeroase hotǎrâri judecǎtoreşti definitive refuzǎ Companiei dreptul de exploatare... Dar aceastǎ provizorie acalmie nu trebuie luatǎ drept o victorie finalǎ : GR nu face decât sǎ efectueze o retragere parţialǎ, provizorie şi strategicǎ, dupǎ spusele directorului Alan Hill ; între timp, cum concesiunea obţinutǎ se întinde pe o suprafaţǎ mult mai mare decât teritoriul comunei Roşia Montana, compania a depus de curând alte şase noi cereri de deschidere de exploatare în regiune ; « suntem aici pentru a rǎmâne încǎ 25 de ani ! » declara acelaşi A. Hill, şi putem sǎ-l credem : dificultǎţile pe care le întâmpinǎ cu guvernul actual nu sunt obligatoriu menţinute cu viitorul guvern, iar canadienii au obişnuinţa lungilor conflicte de acest tip câştigate în cele din urmǎ (în Turcia, într-un context similar, compania a învins opoziţia localǎ şi a început exploatarea dupǎ... 20 de ani de luptǎ !) O agresivǎ campanie publicitarǎ inundǎ toate canalele media, ca un semn cǎ lupta e departe de a fi luat sfârşit.

Intre timp, GR continuǎ sǎ exercite presiuni asupra populaţiei pentru a-şi vinde, la preţuri ridicole, proprietǎţile, ce sunt ulterior abandonate sau demolate. Astfel, urbea se goleşte de locuitori, casele cad în ruinǎ, galeriile romane ameninţǎ sǎ se prǎbuşeascǎ, economia localǎ, deja precarǎ, este periclitatǎ în mod programatic şi o întreagǎ comunitate umanǎ, pauperizatǎ şi secǎtuitǎ, este rǎspânditǎ pe tot întinsul ţǎrii.

Indiferent de deznodǎmântul acestei istorii, drama umanǎ nu mai poate fi evitatǎ : localitatea pe jumǎtate pustie, între « migranţi » şi « rezistenţi », noţiunea însǎşi de Roşia Montana este pe cale de dispariţie.

Peste tot în lumea largǎ se întreprind mari proiecte care ameninţǎ situri naturale sau aglomeraţii urbane, dar pentru a se obţine rezultate (strategice) pe mǎsura sacrificiului.

La Roşia Montana, cu riscuri enorme, se golesc munţii pentru ca o companie privatǎ, strǎinǎ de ţarǎ şi de interesele ei, fǎrǎ experienţǎ proprie în meseria de minerit, sǎ facǎ beneficii de miliarde, iar cei de la faţa locului sǎ rǎmânǎ sǎraci pentru totdeauna. Arh. Flaviu Barbacaru

Other RPER activities at:

http://www.simpozionrosiamontana.ro/

Pozitia Ad Astra privind proiectul de exploatare a aurului de la Rosia Montana

Asociatia Ad Astra a oamenilor de stiinta romani isi manifesta public opozitia fata de proiectul de exploatare a aurului din zona Rosia Montana de catre S.C. Rosia Montana Gold Corporation (RMGC).

Consideram ca, pe langa plasarea pe o pozitie net dezavantajoasa din punct de vedere economic pentru Statul Roman, raportul beneficii/riscuri nu justifica aprobarea si demararea acestui proiect.
Pentru fundamentarea pozitiei asociatiei noastre, supunem atentiei publice argumentele din documentul de mai jos:

http://docs.ad-astra.ro/Pozitie_Rosia_Montana_Ad_Astra.pdf

Informaţie publicată de Alexandru-Ioan Căbuz

Public Letter- Scrisoare Deschisa

Draga Filip Alexandru,

Localnicii din Rosia Montana au suferit de mai mult de 10 ani, presiunile/tortura companiei canadiene pentru as vinde proprietatile, Z I L N I C !

Metodele au fost josnice (citeste "moderne", demne de mari profesionisti/perversi in ale torturii psihice) cum sunt acum in PR ul care vrea sa convinga pe toata lumea ca asta este mana cereasca pt Romania!

In paralel compania a "sponsorizat" tot ce misca: administratie locala, regionala, au devenit stat in stat (un exemplu ar fi utilizarea comunitatii de romi, 600 de persoane, ca marfa electorala, care ar fi beneficiat de proiecte europene,sunt meseriasi in metale, cazangii etc...dar au fost si sunt tinuti in saracie artificiala!).

Despre guverne ce se poate spune, ca fara exceptie, transpartinic de 20 de ani fac totul pt clientela lor si pt conturile din paradisele fiscale ale lor si beneficirilor lor.

Presa si televiziunile sunt in majoritate vandute ...

Contactele de privatizari & concesii au dus la imbogatirea acestor carmuitori si saracirea tarii care nu mai produce nici ce se producea in comunism. Capitalismul salbatic a intrecut

orice imaginatie.

Concesiunile Cadrilaterului aurifer din Muntii Apuseni, caci Rosia ar fi numai varful icebergului, daca vor fi desecretizate vor da sper, Parchetului si Procuraturii de lucru !!!

In toata aceasta atmosfera in care Academia Romana si din ce in ce mai multe organizatii si institutii se zbat sa explice stiintific si legal caracterul destructiv si pagubos ireversibil si definitiv, LOCALNICII REZISTENTI CARE NU-SI VOR VINDE PROPRIETATILE, se rezuma IN ESENTIAL la actiuni in justitie, pana acum cu succes!

In Parlamentul European s-a votat REZOLUTIA 71/05.05.2010 cu Amendamentul 5 care se va transforma speram in Legea ANTI-CIANURA pana la sf lui 2011!

Pana atunci trebuie sa tinem piept uraganului de pofticiosi de aur, romani si straini prin orice actiune care sa intareasca opinia publica si populatia rezistenta.

Sa numim acest moment crucial, momentul Programului "PRIETENII ROSIENILOR" care poate suscita creativitatea gesturilor efective pe care fiecare dintre noi, privat sau asociativ le va putea face.

Cu bine,

Stefana Bianu

(presedinte asociatia RPER-"Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie" - Fr cu filiala RPER-Ro)

http://www.patrimoniu-rper.com/

On May 21, 2010 04:22 PM, Filip Alexandrescu <filip.alexand@gmail.com>

wrote:

>Ce s-a intamplat cu localnicii?
>Ma consider un observator al scenei din Roşia Montană de ceva vreme(din 2002 urmarind presa si intre 2005 si 2008 prin cateva vizite la fata locului). Incerc sa pastrez o pozitie echi-distanta fata de ambele tabere,cea pro si cea contra proiectului minier, si incerc sa imi pastrez vederea clara fiind atent la vocile si parerile localnicilor, in toata diversitatea lor extraordinara. Cam asta e pozitia mea, sa ii spunem etnografica,fata de problema Rosiei.

>De cateva luni am observat o schimbare interesanta in discursurile privind conflictul pe care as vrea sa o aduc in atentia membrilor acestei liste. In urma cu cativa ani, eram obisnuit sa aud ca lupta pentru Rosia Montana este dusa de o miscare a comunitatii, de localnici hotarati sa nu isi vinda proprietatile cu nici un pret. Pe de alta parte, in 2005 si 2006,vedeam "marturiile" unor localnici sau fosti localnici, din clipurile RMGC,care sustineau prin diverse afirmatii cauza proiectului.

>In ultimul timp insa, ambele tabere par sa ii fi uitat pe localnici.
>Noua campanie publiciara a RMGC vorbeste despre beneficiile pentru Romania si pentru "cetateanul" de pe strada, dar nici un cuvint despre cei de la Rosia.
>In termeni polemici, localnicii par sa isi fie pierdut si statutul de "dovezi" ca mineritul e necesar, obligatoriu etc. etc. Economia nationala primeaza asupra vocilor locale. O explicatie posibila este ca aceia ramasi in Rosia sunt oponentii "incorigibili", de care nu mai pot trece.
Daca aceasta ipoteza e adevarata, cu atat mai ciudate apar opiniile exprimate ale opozitiei. Unde sunt proprietarii care nu vor sa vanda cu nici un pret? Unde este miscarea comunitatii si vointa ei puternica,invocate atat de frecvent inainte? Acum importanta pare a fi doar legislatia anti-cianura. E de mirare ca nu ii mai aminteste nimeni pe cei care lupta la Rosia zilnic, cu proprietatile si uneori cu stilul de viata la care nu vor sa renunte, impotriva achizitiilor de proprietati. Oare eforturile de a opri pe cai juridice proiectul nu mai au nevoie de legimitatea data de demos-ul local?

>Just some food for thought ;-)

>Cu bine,
>
>Filip Alexandrescu
>
>Doctorand Univ. of Toronto